Năstase: Igaş propune comasarea alegerilor la comanda lui Băsescu

Adrian Năstase avertizează că Executivul pregăteşte "o masivă maşinărie de fraudare" şi acuză PDL, că prin comasarea alegerilor, demonstrează că îi este frică de electorat şi îi pune pe oameni să voteze când "vrea mintea portocalie a guvernanţilor".
Economica.net - lun, 05 dec. 2011, 09:27

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, scrie pe blogul personal că MAI a propus comasarea alegerilor, „conform ordinelor primite de la Cotroceni”.

Năstase critică „modul inexplicabil” în care MAI propune criterii diferite pentru locale şi parlamentare, în sensul că menţine norma de reprezentare a parlamentarilor, dar, la locale, populaţia luată în calcul este  cea de la 1 ianuarie 2012, iar pentru generale, cea înregistrată la 31 octombrie 2011.

„Acum înţelegem poate şi ce s-a negociat în coaliţie, dincolo de şefia SGG, în schimbul votului UDMR pentru şefia Senatului. Ce contează logică însă dacă interesul cere să nu o ai…”, spune Năstase.

Mai mult, liderul PSD susţine că, prin comasarea alegerilor, se vizează „blocarea dreptului democratic al cetăţenilor de a-şi exprima opinia cu privire la actuala guvernare”.

„Căci, să nu ne facem iluzii, alegerile locale sunt şi un barometru politic, nu doar unul prin care se testează popularitatea mai mică sau mai mare a unor persoane. Din frică de a se confrunta cu electoratul, PDL decide că oamenii să voteze când vrea mintea portocalie a guvernanţilor”, crede Năstase

El sesizează şi cel mai mare pericol al deciziei Guvernului, explicând că MAI „nu a fost în stare să justifice schimbarea regulilor jocului, în timpul de desfăşurare a acestuia, procedură considerată nedemocratică de Comisia de la Veneţia, ci a decis pur şi simplu să facă această propunere”.

„Că aşa vor ei… Băsescu şi PDL. În condiţiile în care Legea de desfăşurare a alegerilor locale specifică foarte clar condiţiile pentru prelungirea mandatelor aleşilor locali, acestea nefiind îndeplinite în momentul de faţă, dar totuşi se vine cu propunerea de comasare, orice va deveni posibil. Adică, inclusiv amânarea alegerilor pe termen nedefinit. Unii, mai optimişti, consideră că alegerile ar putea avea loc, totuşi, în 2013”, scrie Năstase.

„Executivul decide arbitrar, inclusiv regulile pentru exercitarea dreptului de vot, pregătind o masivă maşinărie de fraudare, inclusiv prin eliberarea, în această perioadă, a zeci de mii de titluri de călătorie prin consulatele la care sunt trimişi reprezentanţii de partid”, conchide Năstase.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski cere Uniunii Europene un „plan B” pentru a finanţa #Ucraina, în faţa veto-ului opus de Orban
Zelenski cere Uniunii Europene un „plan B” pentru a finanţa #Ucraina, în faţa veto-ului opus de Orban
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Uniunii Europene să elaboreze un "plan B" pentru a finanţa Ucraina, după ce un ajutor de 90 de miliarde de euro oferit Kievului de UE este blocat......
Armata americană „nu este pregătită” să escorteze petrolierele prin Strâmtoarea Ormuz
Armata americană „nu este pregătită” să escorteze petrolierele prin Strâmtoarea Ormuz
Secretarul american pentru Energie, Chris Wright, a declarat joi că armata "nu este pregătită" în acest moment să escorteze ...
Armata israeliană anunţă că a lovit o instalaţie în Iran, utilizată pentru producerea de arme nucleare
Armata israeliană anunţă că a lovit o instalaţie în Iran, utilizată pentru producerea de arme nucleare
Armata israeliană a anunţat joi că a bombardat o instalaţie în Iran, care - potrivit ei - era utilizată pentru producerea ...
Criza carburanților. Consultanții fiscali cer amânarea creșterii accizelor sau diminuarea lor
Criza carburanților. Consultanții fiscali cer amânarea creșterii accizelor sau diminuarea lor
Președintele Camerei Consultanților Fiscali (CCF), Dan Manolescu, consideră că, în discuțiile pe marginea bugetului ...