Năstase, programat luni să transpire din nou de emoţie la Curtea Supremă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este aşteptată, luni, să dea o decizie în procesul "Trofeul calităţii", în care fostul premier Adrian Năstase este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.
Economica.net - D, 29 ian. 2012, 17:43

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat în 9 ianuarie cercetarea judecătorească în dosarul „Trofeul calităţii”, instanţa anunţând atunci că se va pronunţa în 23 ianuarie în această cauză, când a amânat pentru luni, 30 ianuarie.

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, la ultimul termen de judecată, că este nevinovat şi că procesul este unul politic. „Este o legitate ca cei care câştigă alegerile să facă dosare politice celor care le pierd. Nu am nicio legătură cu «Trofeul calităţii»”, a spus Adrian Năstase.

Adrian Năstase a fost trimis în judecată în acest dosar în ianuarie 2009, fiind acuzat de folosirea influenţei sau a autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.

În acest dosar mai sunt inculpaţi Irina Jianu, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), şi fostul său adjunct, Diana Gasparovici, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului electoral 2004, ISC, sub conducerea Irinei Jianu, „a iniţiat organizarea unui simpozion intitulat «Trofeul calităţii în construcţii»”. „În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a inculpatului Adrian Năstase”, potrivit DNA.

Într-un proces separat, în 15 decembrie 2011, un complet al instanţei supreme l-a achitat pe Adrian Năstase în dosarul „Mătuşa Tamara”, în care a fost judecat pentru fapte de corupţie, alături de consilierul acestuia Ristea Priboi şi de fostul şef al al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) Ioan Melinescu. Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut recurs decizia de achitare a fostului premier Adrian Năstase, a lui Ristea Priboi şi a lui Ioan Melinescu, dosarul urmând să se judece la completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Decizia din acest proces a fost prima din cele trei cazuri deferite justiţiei de către DNA în care este acuzat Adrian Năstase, fost prim-ministru şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului cu același nume din Valea Crișului, în apropierea de Sfântu Gheorghe,......
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse exporturilor belaruse de potasiu
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse ...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a eliberat sâmbătă 123 de opozanţi deţinuţi politici, precum şi cinci ucraineni, ...
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor de către Primăria Ciumeghiu (județul Bihor)
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor ...
Prima confiscare a unui utilaj folosit de către cei care scapă de deşeuri aruncându-le ilegal pe câmpuri a fost realizată ...
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat sâmbătă imagini cu lotul 1 Nord (17,5 km) din ...