Năstase va primi condamnare cu suspendare în dosarul „Mătuşa Tamara”?

Din interiorul PSD a plecat vineri ştirea că Adrian Năstase ar putea primi condamnare cu suspendare în dosarul "Mătuşa Tamara". Mai mulţi lideri PSD s-au confesat, anonim, agenţiei Mediafax că se aşteaptă la o asemenea sentinţă a ÎCJJ, caz în care nu vor face zid în jurul lui Năstase.
Economica.net - vin, 02 dec. 2011, 13:30

Mediafax scrie că mai mulţi lideri PSD au declarat că, potrivit unor informaţii din cercurile politice, se aşteaptă ca Adrian Năstase să primească pe 7 decembrie, de la completul de judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o sentinţă de condamnare cu suspendare în dosarul „Mătuşa Tamara”.

De asemenea, o parte a conducerii PSD suspectează că, în primele luni ale anului 2012, procurorii vor deschide dosare anticorupţie şi în cazul altor câţiva lideri centrali.

Potrivit surselor citate, dacă informaţiile despre o posibilă sentinţă cu condamnare în dosarul „Mătuşa Tamara” se adeveresc, liderii PSD nu vor face „front comun” în jurul lui Adrian Năstase.

„Dacă va fi condamnare, chiar şi cu suspendare, nu mai avem cum să facem zid în jurul lui. Câtă vreme acţiunea era încă la stadiul cercetării penale sau al acţiunii în instanţă, se poate vorbi de caracterul politic al dosarului, dar când s-a pronunţat justiţia, nu mai putem face asta. Oricum, impactul public nu va fi mare, pentru că Năstase a fost îndeajuns de abil să ducă acuzele procurorilor în derizoriu, iar intrumentarea a durat prea mulţi ani ca să mai constituie ceva spectaculos. Dar, ca să ieşim toţi din conducerea PSD şi să spunem că este nevinovat…”, a precizat unul dintre liderii PSD.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat însă că el nu ştie care ar putea fi decizia Înaltei Curţi în privinţa lui Năstase, dar s-a arătat convins că acesta este nevinovat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat cercetarea judecătorească în cazul „Mătuşa Tamara”, anunţând că în 7 decembrie se va pronunţa asupra acuzelor aduse de către DNA fostului premier Adrian Năstase, consilierului acestuia, Ristea Priboi şi fostului şef al ONPCSB, Ioan Melinescu.

Decizia din acest proces va fi prima din cele trei cazuri deferite justiţiei de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în care este acuzat Adrian Năstase, fost prim-ministru şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul apărării din Israel anunţă că a ordonat armatei să se pregătească să-şi extindă operaţiunile în Liban
Ministrul apărării din Israel anunţă că a ordonat armatei să se pregătească să-şi extindă operaţiunile în Liban
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a declarat joi că a ordonat armatei să se pregătească să-şi "extindă" operaţiunile în Liban, unde Israelul desfăşoară o ofensivă......
Bugetul pe 2026 ar urma să fie avizat astăzi – surse Digi24
Bugetul pe 2026 ar urma să fie avizat astăzi – surse Digi24
Bugetul pentru acest an ar urma să fie aprobat astăzi, potrivit Digi24.
Miniștrii PSD vor aviza, cu obiecții, proiectul de buget pentru a depăși blocajul provocat de Bolojan
Miniștrii PSD vor aviza, cu obiecții, proiectul de buget pentru a depăși blocajul provocat de Bolojan
Partidul Social Democrat a anunțat joi că miniștrii săi vor aviza, cu obiecții, proiectul de buget pe anul 2026, dar ...
Românii, pe ultimul loc în UE la interacțiunea digitală cu statul
Românii, pe ultimul loc în UE la interacțiunea digitală cu statul
Anul trecut, 71,9% dintre persoanele din UE cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 de ani au utilizat site-uri web sau aplicaţii ...