Naţionalizarea economiilor în Cipru: cine mai garantează depozitele bancare în Europa

18 03. 2013
excavator_banca_cipru_78933700

Guvernul cipriot a anunţat, din senin, că va confisca până la 10% din depozitele bancare din Cipru, în urma negocierilor cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Măsura, de o duritate fără precedent în istoria zonei euro, a inflamat pieţele şi a ridicat noi temeri privind viitorul monedei euro. În timpul vacanţei bancare aferente, deponenţii ciprioţi au golit bancomatele şi au constatat că nu mai au toţi banii în conturi. Dacă s-a întâmplat în Cipru, oare nu se poate întâmpla şi în alte ţări cu probleme din Europa?

O scurtă istorie a Europei post-Lehman şi de ce să nu spui niciodată „niciodată”

Pe 2 mai 2010, Grecia anunţa că a ajuns la un acord cu ţările din zona euro şi FMI. Cu un picior în groapa falimentului, guvernul grec şi-a asumat pentru poporul elen măsuri de austeritate fără precedent în zona euro, în schimbul unui împrumut de 110 miliarde de euro, şi el fără precedent. Grecia a fost prima ţară scoasă din cofă cu un bailout. Cetăţenilor europeni li s-a spus să nu se teamă atunci. Măsura este una bună şi singulară. Cu siguranţă Portugalia – o altă ţară care găsea cu greu bani de împrumut – nu va avea nevoie de un bailout. De la Jose Manule Barroso, preşedintele CE, la Jean Claude Juncker, preşedintele eurogrupului, la Angela Merkel, preşedintele Germaniei, toţi au căzut de acord că situaţia e unică.

Şi n-a fost Portugalia a doua ţară care a avut nevoie de bailout.

A fost Irlanda, care, la sfârşitul lunii noiembrie 2010, a primit finanţare de 85 de miliarde de euro de la ţările din zona euro şi FMI. Irlanda avea o mare problemă cu sistemul bancar, falimentar de facto. A fost salvat din falimentul de jure de către stat, care a acumulat astfel deficite şi datorii imense, până nu l-a mai împrumutat nimeni. „Irlanda nu este Grecia”, proclama cu aplomb premierul irlandez, cu puţin timp înainte să semneze acordul cu Troika UE/FMI/BCE.
Apoi, în aprilie 2011, a veni rândul Portugaliei, care a luat un împrumut de 78 de miliarde de euro. Despre Portugalia s-a spus, de asemenea, că nu e Grecia.

După seria celor trei ţări cu probleme salvate, care ar fi trebuit să-şi facă conştiincios temele, şi problemele Europei ar fi trebuit să se încheie, aşa cum am primit asigurări de la aceeaşi lideri europeni, tehnocraţi şi politicieni, deopotrivă.

Nu va exista default în zona euro (sau defaultul unicat)

Investitorii au primit, de asemenea, asigurări că nu nicio ţară din zona euro nu va intra în default. A făcut-o Grecia, după ce investitorii în titlurile de stat au suferit pierderi de până la 70% şi datoria statului grec a fost tăiată cu 52%. Juncker, Barroso şi Merkel au avertizat despre unicitatea acestei soluţii când Irlanda şi Portugalia au vrut şi ele scutiri la plata datoriei.

Nu există PIIGS fără Spania şi Italia

Pentru că Italia şi Spania aveau probleme la fel de mari care cele trei PIG, a venit şi rândul lor să guste din arşiţa pieţei de datorie. Costurile de împrumut ale celor două mari ţări europene au crescut în valuri, doar că banii pentru salvarea lor nu au existat niciun moment.

După ce, periodic, au fost învinuiţi speculatorii şi agenţiile de rating pentru lipsa de încredere a investitorilor în datoria de stat a ibericilor şi italienilor, anul trecut, pe sfârşit de vară, Banca Centrală Europeană a anunţat că va face tot ce trebuie pentru a salva moneda euro. Deja, de ceva vreme, băncile din Europa aveau lichiditate la discreţie de la BCE, bani cu care, de exemplu, puteau să cumpere datorie de stat. În plus, BCE şi-a sumat achiziţia de bonduri ale celor două ţări pentru a tăia costurile de finanţare.

Pieţele financiare au acceptat voioase recapitalizarea băncilor zombi din Spania cu 41 de miliarde de euro, din 100 disponibile, bani veniţi din Fondul European de Stabilitate Financiară, garantat de ţările din zona euro. Atât despre Spania, cât şi despre Italia s-a spus că nu sunt Grecia. Ba, despre Italia s-a spus că nu e Spania.

Şi calmul părea că se aşterne asupra crizei euro…

Un bailout unicat, făcut prin bail-in, o soluţie unică

Când datoria Greciei a fost restructurată, cei mai mari pierzători au fost băncile greceşti, care au trebuit să suporte o treime din costuri. Statul grec a mai luat un împrumut de la Troikă, printre altele pentru a recapitaliza băncile care tocmai au pierdut bani pe datoria statului grec, astfel că datoria publică a crescut cu încă 20% din PIB. Soldul împrumuturilor Greciei de la Troikă a ajuns la 250 de miliarde de euro, iar economia a continuat să scadă cu paşi mari.

Însă costul restructurării nu a căzut doar pe greci. Băncile cipriote, cu active de 7 (şapte) ori mai mari decât economia (126 vs. 18 miliarde de euro), a trebuit să participe cu 4,5 miliarde de euro la defaultul Greciei, situaţie care le-a adus, în cele din urmă, pierderi de 6,5 miliarde de euro în 2011. Pentru că aveau probleme, şi pentru că statul avea o problemă şi cu băncile şi cu finanţarea proprie, liderii zonei euro au hotărât că e nevoie de un nou bailout.

Pentru a-şi asigura finanţarea de 10 miliarde de euro de care avea nevoie, guvernul cipriot a acceptat pistolul la tâmplă propunerea Troikăi de a impozita depozitele bancare de 68 de miliarde de euro cu 6,75%, pentru cele sub 100 de mii de euro şi cu 9,9% pentru cele peste acest prag. Din această naţionalizare, statul trebuie să strângă 5,8 miliarde de euro.

Banii strânşi se întorc în bănci sub formă de capital şi deponenţii ar putea primi acţiuni care, cel mai probabil, nu vor valora nimic multă vreme. Astfel, statul a taxat deponenţii ca să capitalizeze băncile, în timp ce industria financiară, care asigură o treime din PIB, îşi vede viitorul ameninţat.

Această soluţie este, într-adevăr, unică în Europa. Până acum austeritatea a însemnat taxe mai mari pentru populaţie şi firme (în paralel cu menţinerea cheltuielilor statului), însă niciodată statul nu a recurs la naţionalizări. Cel puţin nu s-a întâmplat asta de la formarea zonei euro, până acum chintesenţa libertăţii capitalului. Însă, aceeaşi uniune care critica naţionalizarea companiei petroliere Repsol de către statul argentinian în urmă cu câteva luni, ia o măsură similară acum cu cei care au avut încredere în băncile cipriote, fie ei şi cetăţeni ruşi sau companii ruseşti (estimările arată că aceştia deţin 24 de miliarde de euro în depozite în Cipru).

Liderii europeni nu au ales să întindă împrumutul de 10 miliarde de euro direct, în schimbul unor reforme, nici să restrucutreze datoria publică de 127% pentru a face loc noii datorii, ci au ales să impoziteze depozitele.

Aproape toţi liderii din zona euro au dat asigurări că episodul cipriot este unic. De la comisiarul UE Michel Barnier, la membrii BCE Ewald Nowotny şi Joerg Asmussen, la şeful euro grupului Jeroen Dijsselbloem şi mulţi alţii, toţi au declarat că situaţia şi măsurile luate în Cipru sunt unice.

Aceştia au dorit să întărească încrederea deponenţilor în băncile europene.
În aceste zile, fostul preşedinte al Eurogrupului este foarte citat cu una dintre cele mai cunoscute declaraţii ale sale: „When It Becomes Serious, You Have To Lie” (când lucrurile devin serioase, trebuie să minţi). Declaraţia a fost făcută după ce a prins că a minţit în privinţa unor întâlniri de urgenţă derulate în plină criză a zonei euro.

Un precedent pentru alte ţări din Europa

Willem Buiter, economistul-şef al Citi Bank, crede că e o măsură bună ca deponenţii, şi nu toţi contribuabilii, să plătească factura băncilor cipriote, ceea ce va aduce, în cele din urmă o revenire a creşterii economice, după cum spune acesta într-o notă adresată investitorilor. Buiter mai crede că „această măsură curajoasă va fi emulată de multe ori în anii următori, în ciuda declaraţiilor Troikăi că Ciprul este unic şi că bail-in-ul creditorilor seniori ai băncilor nu se va repeta”. Buiter consideră că includerea depozitelor garantate de sub 100 de mii de euro în această schemă este o greşeală şi că va afecta apetitul investitorilor pe termen scurt.

Economistul Florin Cîţu, de la F.C. Advisory, spune că „e greu de înţeles cu de UE a făcut această greşeală, cum de loveşte în dreptul de proprietate”.

Parlamentul cipriot a amânat votul privind această decizie, în timp ce băncile sunt închise. Cîţu spune că acesta este un semn că liderii euro a înţeles că au greşit. „Este o măsură care submniează încrederea în libertatea capitalului în Europa”, a declarat Cîţu pentru ECONOMICA.NET. Acesta crede că UE dă un exemplu prost democraţiilor tinere precum România.

„A fost aruncată această decizie, care este foarte periculoasă pentru ţările care îşi construiesc democraţia în Europa, inclusiv pentru România. De fapt, pentru România e mult mai mare pericolul, dat fiind faptul că ne găsim motivările pentru deciziile noastre proaste în ceea ce fac economiile mature”.
„O astfel de măsură erodează încrederea în sistemul financiar, în libertatea capitalurilor din UE, care a făcut încă un pas spre totalitarism”, adaugă acesta.

Pentru Cîţu, această măsură a UE arată că garantarea depozitelor bancare este valabilă doar pe hârtie, pentru că, într-o ţară ajunsă la ananghie, acestea nu vor putea fi niciodată plătite, cu toate schemele de garanţie existente. Acesta se aşteaptă, însă, ca măsura liderilor europeni să fie retrasă sau cel puţin să nu se aplice în forma anunţată.