Navele de croazieră de pe Dunăre pot acosta la Corabia. Portul turistic a fost finalizat

Navele de croazieră fluvială pot acosta începând din această lună şi în oraşul Corabia, judeţul Olt, unde portul turistic şi de agrement de la Dunăre a fost finalizat, potrivit purtătorului de cuvânt al administraţiei locale, Dan Oltean.
Economica.net - sâm, 20 aug. 2016, 13:36
Navele de croazieră de pe Dunăre pot acosta la Corabia. Portul turistic a fost finalizat

Portul turistic şi de agrement Corabia a fost amenajat printr-un proiect care a beneficiat şi de finanţare nerambursabilă din fonduri europene în valoare de peste 7 milioane lei, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la aproximativ 15 milioane lei. Portul se întinde pe o suprafaţă de 8.700 de metri pătraţi, iar investiţia s-a concretizat în execuţia unor lucrări hidrotehnice pentru a permite accesul navelor de croazieră şi de pasageri, construirea unor dane de acostare, platforme, racordare la reţea de utilităţi.

Proiectul privind amenajarea portului turistic din Corabia trebuia să fie încheiat la finalul anului trecut dar în 2015, din cauza nivelului scăzut al apei fluviului, lucrările au stagnat şi au fost reluate şi finalizate anul acesta. În aceste condiţii termenul de încheiere a proiectului a fost prelungit până în noiembrie 2016.

‘Portul turistic este funcţional, dar sunt încă în derulare demersurile pentru diferite avize şi autorizaţii. Proiectul a fost prelungit până la 1 noiembrie 2016 pentru a se obţine toate autorizaţiile, aceasta fiind ultima etapă a proiectului. A fost finalizat mai târziu faţă de perioada estimată iniţial din cauză că anul trecut Dunărea a avut un nivel foarte scăzut şi nu s-a putut lucra. Acum lucrările de construcţii au fost încheiate. A fost realizat un bazin portuar în locul unui iaz cu mâl din spatele digului, au fost făcute lucrări de protecţie pentru cele trei laturi ale bazinului portuar, a fost realizat un dig în amonte de bazin, au fost făcute dane de acostare, platforme, sunt toate utilităţile introduse’, a precizat Dan Oltean.

El a menţionat că portul turistic şi cetatea Sucidava sunt acum atracţiile oraşului Corabia pentru vizitatori şi se are în vedere organizarea unui circuit turistic în care să fie incluse acest obiective.

‘Pot acosta navele de croazieră, navele cu turişti, le aşteptăm. Îi invităm să viziteze şi cetatea Sucidava, unde pot ajunge în câteva minute cu maşina. Pentru turiştii care care vor ajunge la Corabia prin port, este foarte simplu să viziteze cetatea Sucidava. Din port până la Sucidava sunt numai cinci kilometri pe un drum asfaltat, este drum naţional, sunt indicatoare. Se va face un circuit turistic pentru vizitarea cetăţii Sucidava. Şi acolo mai sunt necesare nişte autorizaţii pentru a se încheia proiectul, s-a construit un muzeu nou, la intrare în cetate, sunt drumuri asfaltate în jurul cetăţii, dar şi până la podul lui Constantin cel mare unde până acum se ajungea mai dificil’, a adăugat Oltean.

Până la sosirea turiştilor de pe nave de croazieră portul este deja folosit de localnicii din Corabia. Ei au cumpărat mici ambarcaţiuni şi pot efectua plimbări pe Dunăre pentru turiştii interesaţi. Până la finalul acestei luni, administraţia locală va stabili şi tarifele pentru folosirea infrastructurii portuare, pentru staţionarea ambarcaţiunilor, întrucât sunt şi în prezent aproximativ 40 de mici ambarcaţiuni de agrement, cu motor, care staţionează în portul turistic, potrivit lui Dan Oltean.

‘Chiar în zona portului este un investitor privat care are un hotel cu piscină, cu plajă amenajată. Se pot face plimbări pe Dunăre din port, sunt persoane care au şalupe şi organizează plimbări cu şalupe pe Dunăre. Avem peste 100 de cereri pentru păstrarea – staţionarea şalupelor cetăţenilor din Corabia, iar luna aceasta se va stabili şi valoarea taxei pentru staţionarea şalupelor. Până să fie amenajat portul turistic, oamenii le ţineau în faţa digului, dar acum şi-au cumpărat foarte mulţi şalupe faţă de anii trecuţi. Cei mai mulţi, pentru a se plimba ei înşişi, dar şi turiştii se pot plimba, se vor organiza excursii şi pentru turişti’, a încheiat reprezentantul Primăriei Corabia.

Te-ar mai putea interesa și
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă de 64 de ani aproximativ 140.000 de euro, a informat, vineri, Parchetul de pe......
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională ...
Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori
Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori
Președintele ANRE, George Niculescu, afirmă că obligația montării unui contor suplimentar la prosumatori, proces care ...
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se ...