Necesarul de investiţii în cele 12 ţări ale Iniţiativei celor Trei Mări, aproape 600 de miliarde de euro

Nevoile de investiţii pentru modernizarea infrastructurii de transport, de energie şi digitală în cele 12 ţări ale Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) se ridică la aproape 600 de miliarde de euro, în timp ce bugetul UE pentru acest tip de investiţii în regiune este de 42 de miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, a declarat Pawel Nierada, membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M).
Economica.net - joi, 28 nov. 2019, 13:52
Necesarul de investiţii în cele 12 ţări ale Iniţiativei celor Trei Mări, aproape 600 de miliarde de euro

„Necesarul de investiţii (în energie, infrastructură şi digitalizare, n.r.) în ţările din această regiune e uriaş. E vorba de aproape 600 de miliarde de euro în ţările I3M, şi asta doar ca să le aducem la nivelul actual al ţărilor din vestul Europei. Iar totalul bugetului alocat de UE pentru această regiune în următorul exerciţiu bugetar este de 42 de miliarde de euro, sumă care pare foarte mare, dar când îi împarţi la cei 7 ani ai exerciţiului bugetar, îţi dă 6 miliarde pe an (pentru toate cele 12 ţări, n.r.). Deci dacă avem nevoie de finanţare de aproape 600 de miliarde de euro, ne-ar trebui ‘doar’ 100 de ani ca să ajungem din urmă avansul occidental”, a declarat Pawel Nierada, membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului din partea băncii poloneze BGK, citând o analiză a companiei de consultanţă SpotData.

Preşedintele Consiliului de Supraveghere al Fondului, Beata Daszynska-Muzyczka, care este şi director executiv al băncii poloneze BGK, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că statele membre ale Iniţiativei celor Trei Mări trebuie să vorbească pe o singură voce în faţa instituţiilor financiare europene pentru ca nevoile lor de finanţare să fie îndeplinite.

De asemenea, aceasta a arătat că UE va eşua dacă nu modernizează infrastructura energetică şi de transport a statelor I3M.

„(La nivelul Uniunii Europene, n.r.) există multe reglementări, există o abordare foarte bună, dar în acelaşi timp există diferenţe mari în ceea ce priveşte infrastructura (faţă de ţările din centrul şi estul Europei, n.r.). Noi, cele 12 ţări, trebuie să vorbim pe aceeaşi voce în ceea ce priveşte infrastructura, dar şi energia. Energia are o importanţă deosebită în ceea ce priveşte securitatea energetică (a UE, n.r.). Cum putem noi să eliminăm aceste decalaje de infrastructură care există între ţările noastre, dar şi între ţările noastre şi vestul Europei? Cum putem să ajutăm ca această regiune a noastră să fie tratată în mod egal?”, a afirmat Beata Daszynska-Muzyczka.

Aceasta a apreciat că statele membre ale I3M trebuie să abordeze Banca Europeană de Investiţii prin intermediul Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări.

„Cred că putem să îi convingem pe colegii noştri de la Banca Europeană de Investiţii. Dar trebuie să ridicăm vocea (la nivelul Uniunii Europene, n.r.), e imposibil ca 12 ţări să fie ignorate. Dacă avem iniţiative individuale către Banca Europeană de Investiţii, cred că nu este bine. Dar aşa, 12 ţări care vorbesc pe o singură voce, unite, sunt mult mai puternice. Uitaţi-vă la această regiune, suntem parte a Uniunii Europene. Fără o infrastructură adecvată, această regiune va eşua şi Uniunea Europeană va eşua şi ea. Trebuie să ridicăm vocea şi să ne prezentăm interesele la nivel european”, a declarat preşedintele Consiliului de Supraveghere al Fondului de Investiţii al I3M.

Acesta a declarat că fiecare dintre cele 12 ţări membre ale I3M trebuie să invite BEI să ia parte la iniţiativele Fondului de Investiţii.

„Noi trebuie să spunem răspicat care sunt nevoile pe care le avem, şi nu numai către instituţiile financiare, ci şi la nivelul ministerelor, către şefii de start. Vom semna o scrisoare către ministerele de Finanţelor din fiecare ţară, pentru a invita Banca de Investiţii să ia parte şi la investiţiile Iniţiativei Celei Trei Mări. Vrem să atragem mai multă atenţie din partea Uniunii Europene, să vadă care sunt provocările şi nevoile în această regiune. Fără această voce comună a tuturor ţărilor şi fără această cooperare fantastică, nu vom reuşi să avem o voce puternică şi să ne enunţăm nevoile pe care le avem, şi acest lucru în toate ţările noastre”, a afirmat Beata Daszynska-Muzyczka.

Fondul de Investiţii al I3M va finanţa proiecte de energie, transport sau digitalizare din zona celor 12 state care vor conecta ce puţin două ţări, a arătat preşedintele Consiliului de Supraveghere al Fondului.

„Am vrut să încurajăm miniştrii din cele trei sectoare să coopereze şi să prioritizeze proiectele, astfel încât să putem să venim cu bani publici, cu bani europeni şi cu bani din acest fond de investiţii pentru a putea finanţa proiectele respective. Aceste proiecte trebuie să fie bine structurate şi trebuie să vedem care e cea mai bună structură financiară pentru proiectele din regiunea celor trei mări. Pentru a putea să creăm conectivitate, proiectul trebuie să conecteze cel puţin două ţări, deci trebuie să creăm proiecte transfrontaliere şi numai aşa vom putea să creştem economiile din regiunea noastră. Această regiune prezintă oportunităţi extraordinare de creare a infrastructurii, faţă de infrastructura care există în Europa Occidentală. Cred că fondul va creşte cu încă 1 miliard de euro în anul următor”, a apreciat Beata Daszynska-Muzyczka.

De asemenea, Pawel Nierada, membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului din partea băncii poloneze BGK, a explicat că scopul este ca proiectele finanţate să aibă impact asupra mai multor ţări din zonă.

„E vorba de proiecte care vor avea impact asupra mai multor ţări, nu doar asupra uneia singure. Ne putem gândi la o serie de proiecte care au aceeaşi natură, dar care se pot desfăşura în ţări diferite. (…) Acesta este un fond de investiţii clasic, tradiţional, nu este o organizaţie care va pune la dispoziţie granturi, nu este o organizaţie care va pune a dispoziţie bani în mod gratuit. Este o companie comercială, care doreşte să ajute economia, dar care se va asigura că investiţiile vor avea şi randament pentru investitorii săi. Motivul cel mai important pentru care dorim ca activitatea fondului să reuşească este că ne dorim să atragem ulterior şi mai mult capital. Nu dorim să concurăm cu fondurile europene pentru infrastructură, nici cu cele naţionale, scopul nostru este să aducem şi mai mulţi bani în regiune”, a precizat Pawel Nierada.

Fondul de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări este un fond iniţiat în luna mai 2019 de Guvernele Poloniei şi României, prin banca poloneză BGK şi prin banca românească EximBank, cele două instituţii aducând o contribuţie totală de peste 500 de milioane de euro. Fondul îşi propune să finanţeze proiecte din domeniile infrastructură, energie şi digitalizare în spaţiul format de I3M – România, Polonia, Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia.

Preşedintele Consiliului de Supraveghere al Fondului a explicat că acesta va funcţiona după regulile comerciale de piaţă.

„Acest fond de investiţii este un vehicul financiar, care va funcţiona conform regulilor comerciale de piaţă. Acest instrument financiar va aduce un randament investitorilor. (…) Este o cooperare între 12 ţări. După summitul de la Varşovia (al doilea summit al I3M, din 2017, n.r.) stăteam în cadrul unei discuţii cu preşedintele Donald Trump şi discutam despre această idee extraordinară, şi anume de a înfiinţa şi extinde cooperarea în regiune, regiune care are un istoric comun, cu o perioadă de 50 de ani de comunism care ne-a distrus societatea şi economia. Prin instrumentul financiar susţinem această cooperare, astfel încât să reuşim să creăm prin intermediul acestui fond legături de cooperare, să identificăm proiecte comerciale, să construim infrastructură pe această axă, iar acest tip de cooperare încurajează cooperarea la 3 dimensiuni: cooperarea prezidenţială, guvernamentală şi financiară. Această conectivitate de care avem nevoie este esenţială, fără conectivitate, fără o putere combinată nu vom putea să eliminăm decalajele care există în regiunea noastră”, a încheiat Beata Daszynska-Muzyczka.

Te-ar mai putea interesa și
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte, a anunţat......
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de euro
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de ...
Comerţul agroalimentar al UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, când excedentul comercial a ajuns ...