Negociatorii ruși și ucrainieni se vor întâlni azi la Istanbul, după ce Zelenski l-a așteptat degeaba pe Putin

Negociatorii ruși și ucraineni se vor întâlni vineri la Istanbul pentru primele discuții de pace din ultimii peste trei ani, în contextul în care ambele părți se confruntă cu presiuni din partea președintelui american Donald Trump pentru a pune capăt celui mai sângeros conflict din Europa de la Al Doilea Război Mondial încoace, relatează agenția Reuters, citat de Hotnews.
Hotnews - vin, 16 mai 2025, 11:01
Negociatorii ruși și ucrainieni se vor întâlni azi la Istanbul, după ce Zelenski l-a așteptat degeaba pe Putin

Întâlnirea de la Palatul Dolmabahce, de pe malul Bosforului, este un semn de progres diplomatic între cele două părți aflate în conflict, care nu au mai purtat negocieri de pace directe din martie 2022, comentează Reuters.

Însă așteptările pentru un progres semnificativ, deja reduse, au fost și mai mult zdruncinate joi, când Trump a declarat că „nimic nu se va întâmpla” fără o întâlnire între el și președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Surse din Ministerul de Externe al Turciei au declarat că o întâlnire între oficiali turci, americani și ucraineni va avea loc la ora 10:45, ora României urmată de discuții între delegațiile Turciei, Rusiei și Ucrainei la ora 12:30.

Duminica trecută, Putin a propus discuții directe cu Ucraina în Turcia, dar a respins provocarea lansată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski de a se întâlni personal și, în schimb, a trimis o delegație de oficiali de rang mediu la negocieri.

Liderul de la Kiev a declarat că decizia lui Putin de a nu participa personal, ci de a trimite ceea ce el a numit o delegație „decorativă”, arată că liderul rus nu este serios în privința încheierii războiului.

„Sunt aici”, i-a transmis joi Zelenski lui Putin din Turcia, după ce a fost întrebat de reporterii prezenți dacă ar dori să îi adreseze un mesaj liderului de la Kremlin.

Rusia a acuzat Ucraina că încearcă „să facă un spectacol” în jurul discuțiilor și l-a atacat dur pe liderul de la Kiev într-o serie de mesaje transmise de oficiali de rang înalt de la Moscova, printre care ministrul de Externe Serghei Lavrov și Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

În contextul în care nici Vladimir Putin, nici Donald Trump, nu au făcut deplasarea la Istanbul pentru negocieri, Zelenski a lăsat discuțiile în seama delegației ucrainene pe care a condus-o și a sosit vineri în Albania, unde va participa la summitul Comunității Politice Europene (CPE).

„Da, președintele este deja în Albania pentru a participa la summitul CPE”, a confirmat Serhii Nikiforov, purtătorul de cuvânt al Președinției Ucrainei.

 

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să apeleze la asigurători străini, cu costuri ridicate, să organizeze......
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...