Negociatorul şef pentru Brexit al UE îşi continuă consultările cu cele 27 de state membre

Negociatorul şef pentru Brexit al Comisiei Europene, Michel Barnier, a declarat luni, la Luxemburg, că este în 'plină activitate' şi îşi continuă consultările cu cele 27 de state membre, relatează AFP.
Economica.net - lun, 24 oct. 2016, 13:37
Negociatorul şef pentru Brexit al UE îşi continuă consultările cu cele 27 de state membre

Fostul comisar european pentru piaţa internă şi servicii financiare s-a întâlnit luni dimineaţă cu prim-ministrul luxemburghez Xavier Bettel în cadrul turneului său în capitalele europene.

‘Luxemburgul este interesat în această negociere din multe motive şi în special, dar nu numai, de piaţa sa financiară’, le-a spus Barnier jurnaliştilor la sosirea la biroul lui Bettel.

Marele Ducat este decis să nu lase să-i scape oportunităţile pentru importanta sa piaţă financiară a unei plecări a Marii Britanii din UE. În fapt, sectorul bancar luxemburghez se pregăteşte deja de sosirea noilor bănci, în special cele de origine non-comunitară de la Londra, vizând în primul rând instituţii americane, australiene, canadiene, elveţiene sau turceşti.

Negociatorul european se va deplasa, de altfel, marţi, la Strasbourg, pentru a se întâlni cu ‘deputaţi europeni cheie care au o responsabilitate’, iar apoi va merge în Croaţia.

Foarte discret de la preluarea mandatului la 1 octombrie, francezul a reafirmat că nu va face declaraţii ‘înainte de sfârşitul’ consultărilor cu cei 27.

Negocierile propriu-zise nu vor începe decât atunci când guvernul britanic va activa articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, respectiv până la finalul lui martie 2017, potrivit premierului britanic Theresa May.

Condiţiile de acces ale Marii Britanii la piaţa unică şi libertatea de circulaţie a cetăţenilor europeni reprezintă principalele mize ale discuţiilor, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine de retenţie, necesare pentru prevenirea inundaţiilor. Un proiect de......
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal – Bucureşti – Constanţa
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal ...
CFR SA a semnat miercuri cu TPF Inginerie contractul pentru servicii de consultanţă şi supervizare a proiectării şi ...