Negocierile cu creditorii în vederea restructurării datoriilor Ucrainei se desfăşoară anevoios – ministrul de Finanţe

Negocierile cu creditorii internaţionali în vederea restructurării unei părţi din datoria externă a Ucrainei se desfăşoară mai anevoios decât se aştepta, a declarat ministrul de finanţe ucrainean Natalia Iarsenko, într-un interviu publicat luni de cotidianul german Handelsblatt, potrivit TASS şi Unian.
Economica.net - lun, 18 mai 2015, 06:16
Negocierile cu creditorii în vederea restructurării datoriilor Ucrainei se desfăşoară anevoios - ministrul de Finanţe

‘Negocierile se desfăşoară foarte greu, mai anevoios decât de aştepta’, a spus Iarsenko.

Totodată, ministrul finanţelor de la Kiev şi-a exprimat convingerea că ‘falimentul Ucrainei este exclus’. În acest context, Iarsenko i-a îndemnat pe creditori la o elaborare cât mai rapidă a unei poziţii comune pe marginea acestei probleme. ‘Ne-a rămas puţin timp’, a atenţionat ea.

De asemenea, Iarseko a declarat că situaţia financiară a Ucrainei nu poate fi comparată cu criza din Grecia. ‘Conştientizăm că nu există alternativă la adevărate reforme şi la Europa. De aceea, noi desfăşurăm rapid şi în mod hotărât reforme. Poporul este cel care ne cere acest lucru’, a subliniat ministrul de finanţe ucrainean.

Potrivit Handelsblatt, criza politică din Ucraina a influenţat bugetul de stat al acestei ţări. Ucraina este îngrijorată de riscul unui faliment şi din acest motiv exercită presiuni asupra creditorilor internaţionali, scrie Agerpres.

Anterior, Ministerul de Finanţe al Ucrainei i-a îndemnat pe creditorii internaţionali la negocieri în vederea restructurării datoriei, fără de care nu este posibilă normalizarea situaţiei economice din ţară.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat în martie programul anticriză pentru Ucraina, iar contribuţia fondului la acest program este de 17,5 miliarde de dolari. În total, programul este estimat pentru patru ani şi evaluat la circa 41 de miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor forma Grupul Aeronautic Naţional – Program guvernare
TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor forma Grupul Aeronautic Naţional – Program guvernare
Operatorii aeronautici TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor fi reuniţi sub o guvernanţă comună, după modelul ROMARM, şi vor forma Grupul Aeronautic Naţional, pentru......
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Un microbuz a lovit joi seară un tren de marfă oprit la peronul de încărcare a vehiculelor din Tunelul Canalului Mânecii, ...
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul „o singură dată”
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei ...
Guvernul Luca Niculescu va adopta Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul "o singură dată" (statul ...
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul acesta – Program guvernare
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul ...
Sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 3.0 ar urma să fie operaţionalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva să ...