Negocierile privind Brexitul vor dura mai mult de doi ani – Eurogrup

Negocierile privind ieşirea Marii Britanii din UE sunt foarte complexe şi vor dura mai mult de doi ani, cât este prevăzut, a declarat preşedintele Eurogroup, ministrul olandez de finanţe Jeroen Dijsselbloem, relatează miercuri Reuters.
Economica.net - mie, 16 nov. 2016, 13:23
Negocierile privind Brexitul vor dura mai mult de doi ani - Eurogrup

‘Negocierile sunt extrem de complexe… Vor dura mult mai mult de doi ani’, a declarat Dijsselbloem la un eveniment la Londra, adăugând că ambele părţi se privesc cu ‘oarecare suspiciune’.

Marea Britanie a anunţat că va activa Articolul 50 al Tratatului de Lisabona până la sfârşitul lunii martie, anul viitor.

Guvernul britanic a anunţat marţi după-amiază că are un plan pentru Brexit, după ce un raport care afirma contrariul a fost publicat în The Times, provocând controverse în Marea Britanie, menţionează AFP.

‘Avem un plan. O spun fără rezerve’, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May, subliniind că acest plan constă inclusiv în punerea în funcţiune a unui nou departament însărcinat ‘să poarte şi să coordoneze negocierile’.

Te-ar mai putea interesa și
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției de turism
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției ...
tbi bank anunță că își consolidează prezența în zona finanțărilor pentru servicii de travel printr-un nou parteneriat cu Karpaten Turism, una dintre cele mai importante agenții de turism......
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele CONCACAF, Victor Montagliani, au solicitat o analiză independentă ...
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest moment
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureşan este "persoana care are cele mai multe voturi în spate ...
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la  Hawk Infinity
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la Hawk Infinity
Furnizorul de soluții software B2B pentru sectorul investițiilor Dorsum Ltd. anunță că a fost cumpărat de către Hawk ...