Negoiţă: Groapa de la Glina a fost închisă; situaţie gravă în ceea ce priveşte depozitarea gunoiului din Sectorul 3

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, anunţă o "situaţie extrem de gravă" în ceea ce priveşte depozitarea gunoiului ridicat de Direcţia Generală de Salubritate S3, în condiţiile în care groapa de la Glina a fost închisă luni, iar administratorul unui depozit ecologic pentru deşeuri situat în localitatea Vidra prezintă o serie de clauze "abuzive".
Economica.net - mie, 20 feb. 2019, 18:35
Negoiţă: Groapa de la Glina a fost închisă; situaţie gravă în ceea ce priveşte depozitarea gunoiului din Sectorul 3

„Situaţie extrem de gravă în ceea ce ţine de depozitarea la groapă a gunoiului ridicat de Direcţia Generală de Salubritate S3 din sectorul nostru. Fără anunţ prealabil, luni, 18 februarie, groapa de gunoi de la Glina a fost închisă. Ca să nu întâmpinăm blocaje, am încercat să găsim urgent soluţii. Concret, am făcut demersuri pentru a putea încheia rapid, în mod corect şi adecvat, un contract de tratare şi depozitare a deşeurilor ridicate din sectorul 3, cu Eco Sud. Din păcate, condiţiile solicitate de către Eco Sud, administratorul unui depozit ecologic pentru deşeuri situat în localitatea Vidra, prezintă o serie de clauze abuzive, în sensul în care este imposibil să se poată vreodată respecta aceste impuneri de către vreun operator de salubritate”, precizează primarul, pe Facebook.

El a spus că a publicat aceste detalii pentru informarea cetăţenilor sectorului 3 şi pentru a face un apel către reprezentanţii Eco Sud de a încerca să găsească, „la masa discuţiilor”, o soluţie „optimă, corectă şi eficientă” pentru ambele părţi.

Primarul Robert Negoiţă a declarat pentru AGERPRES că în cursul zilei de joi urmează să aibă o întâlnire cu reprezentanţii Eco Sud.

„Cei de la Eco Sud aşteaptă de la noi să semnăm un contract cu clauze abuzive. Nu putem semna aşa ceva. Adică, indiferent de cât gunoi duc, eu să plătesc pentru 10.000 de tone/lună. Nu pot, e ilegal. Nu sunt banii mei, sunt bani publici. Eu sunt de acord să plătesc atât cât duc: că sunt 3.000 de tone, că sunt 30.000 de tone. Cât duc, atâta facturez. Orice altceva este abuziv. (…) Noi în luna mai trebuie să avem funcţională staţia de sortare. În momentul acela, cantitatea de gunoi se reduce la jumătate. (…) Cei de la Glina ne-au pus în faţa faptului împlinit. Măcar dacă ne notificau cu trei zile înainte că au o problemă. Noi avem contract cu dânşii, iar luni ne-am pomenit că ne-au închis poarta, iar după ce au închis poarta, ne-au notificat. Consider că este de asemenea un comportament iresponsabil”, a arătat el.

Edilul a menţionat că Primăria a încheiat contracte şi cu alte două-trei societăţi care se ocupă de sortare şi reciclare, dar că acestea au o capacitate limitată, care nu acoperă nevoile sectorului.

La postarea pe Facebook a fost ataşată şi o notificare a SC Ecorec SA, care informează Direcţia Generală de Salubritate Sector 3 despre suspendarea temporară a activităţii de tratare şi eliminare a deşeurilor la depozitul Glina. A fost ataşată, de asemenea, o adresă a Eco Sud SA care comunică următoarele tarife: 19,5 euro+TVA/tonă pentru deşeurile depozitate fără a mai suferi alte tratamente mecanice şi/sau biologice şi 24 euro+TVA/tonă pentru deşeurile ce vor fi supuse unor tratamente mecanice şi/sau biologice.

Tarifele sunt valabile pentru o cantitate recepţionată de 10.000 de tone/lună şi nu includ contribuţia pentru economia circulară în valoare de 30 lei/tonă + TVA. Pentru o cantitate mai mică de 10.000 de tone/lună la preţurile pentru depozitare şi/sau tratare se vor adăuga 0,5 euro fără TVA/tonă.

În cazul în care cantitatea minim garantată de 10.000 de tone deşeu/lună nu va fi recepţionată, facturarea se va face la tarifele de 19,5 euro+TVA/tonă şi 24 euro+TVA/tonă majorate cu 0,5 euro/tonă pentru cantitatea efectiv recepţionată, iar diferenţa între cantitatea recepţionată şi cea garantată de 10.000 de tone/lună la tariful de 19,5 euro+TVA/tonă.

Potrivit unei menţiuni, cantitatea facturabilă minim garantată este de 10.000 tone/lună.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț mare de la Wizz Air
Anunț mare de la Wizz Air
Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa și principalul transportator din Europa Centrală și de Est, marchează atingerea unui reper important: 1.000 de rute operate în......
Carrefour aduce multe produse noi românești în magazine. Ce veți găsi pe rafturi
Carrefour aduce multe produse noi românești în magazine. Ce veți găsi pe rafturi
Carrefour România continuă extinderea rețelei de producători ultra-locali, prin proiectul „De aici, de aproape”, ...
Moment dificil pentru Guvernul Bolojan. Un expert confirmă, potrivit ÎCCJ: Pensiile magistraților sunt confiscate, nu e reformă. Curtea Constituțională se pronunță mâine
Moment dificil pentru Guvernul Bolojan. Un expert confirmă, potrivit ÎCCJ: Pensiile magistraților sunt confiscate, nu ...
Guvernul Bolojan încalcă Constituția și anulează pensiile de serviciu ale magistraților, nu desfășoară o reformă ...
Anunț ANAF despre achiziția de automobile. Antifrauda, controale la achiziția de mașini de lux
Anunț ANAF despre achiziția de automobile. Antifrauda, controale la achiziția de mașini de lux
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a inițiat, în cadrul unui proiect pilot, o serie de acțiuni ...