Negrescu: Cred că există şanse pentru a avea în acest an o decizie privind aderarea completă a României la Schengen

Situaţia generată de controalele suplimentare introduse de Germania la frontiere generează anumite tensiuni la nivelul mecanismelor de coordonare din spaţiul Schengen, dar nu cred că aceste tensiuni ar trebui să afecteze România şi aderarea noastră pe cale terestră la zona de liberă circulaţie, a susţinut miercuri eurodeputatul Victor Negrescu (S&D), vicepreşedinte al Parlamentului European, într-o declaraţie pentru AGERPRES.
AGERPRES - mie, 25 sept. 2024, 13:37
Negrescu: Cred că există şanse pentru a avea în acest an o decizie privind aderarea completă a României la Schengen

În urmă cu zece zile, Germania a introdus, pentru o perioadă de şase luni, controale la toate frontierele sale terestre pentru a combate imigraţia ilegală. Autorităţile germane introduseseră deja controale la graniţele cu mai multe ţări, iar din 16 septembrie aceste măsuri au fost extinse şi la frontierele cu Luxemburg, Belgia, Olanda şi Danemarca.

”În primul rând, trebuie explicat faptul că aceste filtre pe care le-a introdus Germania sunt posibile mult mai uşor ca urmare a revizuirii regulamentelor Schengen şi, în contextul acesta, practic Germania aplică noile prevederi legale. Vorbim de controale temporare, care sunt realizate doar atunci când există suspiciuni rezonabile privind posibilitatea traversării frontierei într-o manieră ilegală de anumite persoane, inclusiv de imigranţi care ajung ilegal în spaţiul Uniunii Europene. Eu sper ca aceste controale să nu dureze foarte mult, pentru că este evident că acest mecanism nu poate conduce la o scădere a fluxului de migranţi. Mai degrabă este nevoie de o abordare comună, mult mai coerentă. Avem un nou Pact european pentru migraţie şi azil care trebuie să fie implementat şi în acelaşi timp trebuie să securizăm frontierele noastre externe”, a afirmat eurodeputatul român.

Potrivit acestuia, Parlamentul European solicită, în contextul discuţiilor privind bugetul Uniunii Europene pentru 2025, o suplimentare a fondurilor pentru agenţiile care se ocupă de securizarea frontierelor externe şi îmbunătăţirea instrumentelor utilizate în acest scop.

”În calitatea de negociator-şef al Parlamentului European (pentru bugetul UE pe 2025, n.red.), am susţinut acest punct de vedere şi sunt îngrijorat că, în ciuda problemelor pe care le întâmpinăm statele membre la nivel de Consiliu, culmea, vor chiar să reducă aceste fonduri atât de necesare pentru rezolvarea acestei situaţii”, a spus Negrescu în declaraţia acordată AGERPRES.

În opinia sa, România a dovedit, prin aderarea pe cale aeriană şi maritimă la spaţiul Schengen, că poate îndeplini cu brio cerinţele acestei zone de liberă circulaţie. ”Mai mult decât atât, am finalizat o serie de proiecte-pilot împreună cu Comisia Europeană, cu rezultate excelente privind combaterea migraţiei ilegale, mai ales la frontiera noastră cu Serbia, unde au existat înainte anumite probleme semnalate de executivul european. De aceea, cred că România poate să fie parte din soluţia comună la această problemă, la care trebuie să găsim o rezolvare”, a explicat el.

Pe de altă parte, eurodeputatul social-democrat se aşteaptă ca viitorul comisar european privind afacerile interne, austriacul Magnus Brunner, să respecte angajamentul ferm, asumat de Ursula von der Leyen în programul său, în legătură cu sprijinirea aderării complete a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, astfel ca până la finalul acestui an să fie luată o decizie pozitivă în această privinţă.

”Cred că viitorul comisar nu are niciun argument pentru a frâna acest această nouă etapă privind procesul nostru de adera la spaţiul Schengen şi cred că, evident, trebuie să ducă la îndeplinire această misiune asumată de Ursula von der Leyen atunci când a primit votul Parlamentului European în acest sens. În funcţie de rezultatul alegerilor din Austria, vom şti în ce măsură România are şanse pentru a avea în acest an o decizie privind intrarea în Schengen şi cu frontierele terestre. Eu cred că există aceste şanse. Mi-aş dori ca în Austria să avem o coaliţie pro-europeană care să-şi asume acest obiectiv şi, în sensul acesta, în continuare cred că există şanse pentru ca această ţintă a României să fie îndeplinită în cursul acestui an”, a încheiat Victor Negrescu.

Potrivit normelor UE privind azilul (aşa-numitul regulament Dublin), cererile de azil trebuie să fie procesate în ţara membră unde migrantul intră prima dată în blocul comunitar.

Te-ar mai putea interesa și
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată în primul semestru al acestui an. Acum, tranzacția prin care......
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. Peste 180.000 de oameni le-au încasat – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei brut în anul 2024, cu aproape 14% mai mult decât în anul ...
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor ...
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi vândute au provenit din China
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi ...
Cererea tot mai mare pentru vehicule hibride Chery și BYD, alături de poziția deja solidă deținută de MG, au majorat ...