Negrescu: Investitorii nu aşteaptă retrogradarea ci au încorporat-o parţial în preţ, ca probabilitate

„Aici e paradoxul central al momentului românesc: piaţa a validat scenariul menţinerii ratingului la Fitch, dar continuă să taxeze România la un preţ care reflectă incertitudinea politică. Investitorii nu aşteaptă retrogradarea – au încorporat-o parţial în preţ, ca probabilitate. Pentru investitorul de portofoliu, pragul BBB-/Baa3 e binar. Sub el, o parte semnificativă din fondurile de pensii şi de investiţii cu mandat investment-grade sunt obligate statutar să vândă, indiferent de opinia lor despre România. De aceea confirmarea contează enorm – şi de aceea ministrul Finanţelor a calificat pierderea calificativului de investiţii drept având efecte catastrofale pentru întreaga economie. Dar tocmai natura binară a pragului face ca menţinerea să nu producă niciun beneficiu: nu îmbunătăţeşte nimic, doar evită o dislocare”, a scris acesta, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Negrescu arată că înainte de evaluarea agenţiei Moody’s, programată pentru 7 august, semnalele de alarmă sunt chiar mai grave decât cele anterioare anunţării deciziei Fitch.

„În septembrie 2025, Moody’s a confirmat ratingul Baa3 cu perspectivă negativă, iar revizuirea periodică din martie 2026 a menţinut-o, avertizând că oboseala de reformă, rotaţia premierului în coaliţia de patru partide în prima jumătate a lui 2027 şi alegerile parlamentare din 2028 ridică riscuri pentru continuarea reducerii deficitului. În evaluarea Fitch, agenţia a invocat şi alte riscuri, precum aplicarea legii salarizării şi o contracţie a PIB-ului. Vestea bună este că Fitch estimează deficitul la 5,9% din PIB în 2026, sub ţinta Guvernului de 6%, reflectând o execuţie bugetară mai bună de la începutul anului – o corecţie de la 9,3% în 2024. S&P descrie măsurile drept cea mai substanţială încercare de corecţie fiscală de la criza din 2008 şi estimează reducerea la 6,5% în 2026 şi 5,5% în 2027, de la 7,7% în 2025. În termeni de ajustare brută, România face în doi ani mai mult decât în orice alt episod post-criză”, a comentat sursa citată.

El consideră, de asemenea, că foarte importantă este credibilitatea traiectoriei şi aminteşte că Fitch a avertizat că dinamica politică a redus vizibilitatea asupra strategiei fiscale dincolo de 2026 şi a întârziat aprobarea reformelor din cadrul RRF (Facilitatea de Redresare şi Rezilienţă), ceea ce ar putea duce la pierderea fondurilor, iar reducerea deficitului va fi mai lentă după 2026, cu riscuri semnificative în perspectiva alegerilor din 2028.

S&P a fost chiar şi mai explicită, potrivit consultantului citat, menţionând că ar putea reduce ratingul dacă blocajul guvernamental se prelungeşte sau dacă acesta duce la incapacitatea de a reduce deficitul fiscal în 2027.

„Altfel spus, agenţiile de rating nu mai pun la îndoială ce s-a făcut, ci cine va continua. Riscul s-a mutat din registrul fiscal în cel instituţional – de la „poate România să taie deficitul?” la „va rezista consensul politic care a permis tăierea?”. Riscul instituţional se corectează mult mai greu decât un deficit”, atrage atenţia Adrian Negrescu.

Mai departe, acesta explică faptul că, deşi deficitul bugetar domină discursul public, comparativul rămâne contul curent, iar un ecart de peste şase puncte procentuale faţă de mediana categoriei nu e o abatere ciclică, ci un semnal că modelul de creştere e finanţat din exterior.

„Pentru un investitor de portofoliu, asta înseamnă că România depinde permanent de disponibilitatea capitalului străin de a-i refinanţa dezechilibrul – exact condiţia care transformă o retrogradare tehnică într-o problemă de balanţă de plăţi. Nu întâmplător S&P leagă explicit accesul la fondurile europene 2026-2027 de riscurile pentru balanţa de plăţi”, a mai precizat Negrescu.

Al doilea prag simbolic e datoria, care depăşeşte 60% din PIB în 2026, cu stabilizare estimată de Moody’s abia în jurul a 65%. Potrivit economistului, România a intrat în UE cu o datorie sub 13% din PIB iar consumarea acestui avantaj structural în mai puţin de două decenii este, pe termen lung, mai relevantă decât orice literă de rating – mai ales privind spre Ungaria, care a ajuns la 74% şi plăteşte deja costul în cheltuiala cu dobânzile.

„Este important de spus că ratingul e o etichetă; costul real se vede în cotaţii. Randamentele titlurilor de stat pe 10 ani au coborât până la 6,75%, cu dobânda de politică monetară la 6,5%, iar ministrul Finanţelor a arătat că o emisiune la 6,90% în februarie reprezintă un prag semnificativ, scenariul depăşirii pragului de 7% nefiind exclus dacă turbulenţele politice escaladează. Semnalul cel mai concret vine din emisiunile pentru populaţie. Ediţia Fidelis din august 2026 vine cu dobânzi de până la 7,50% în lei şi 6,30% în euro, statul majorând randamentele la titlurile în euro atât pe maturitatea de 3 ani, cât şi pe cea de 10 ani. Detaliul care contează: randamentul în euro a crescut, nu a scăzut. Titlul în euro elimină riscul valutar şi izolează preţul pur al riscului de credit suveran. Un stat care plăteşte 6,30% pe zece ani în euro, într-un context de rate europene mult mai joase, plăteşte o primă de risc de ţară considerabilă – indiferent ce scrie pe eticheta de rating”, comentează Adrian Negrescu.

El explică, astfel, că pentru investitorul strategic, ratingul e secundar pentru că acesta se uită la apartenenţa la UE şi fluxurile de capital asociate, plus un PIB pe cap de locuitor şi o calitate a guvernării superioare ţărilor comparabile din categoria BBB -, dar şi la predictibilitatea fiscală pe orizontul de amortizare a unei investiţii, adică 7-10 ani. „Aici semnalul e cel mai prost: cinci pachete de măsuri într-un an, TVA majorat, salarii şi pensii îngheţate, iar acum riscuri semnalate în jurul Legii salarizării. Nu nivelul taxării descurajează, ci frecvenţa schimbării ei”, a mai precizat sursa citată.

În aceste condiţii, consultantul arată că riscul cel mai costisitor şi cel mai puţin discutat sunt fondurile europene şi citează S&P care consideră că, dacă România nu obţine fondurile estimate pentru 2026-2027, perspectivele de creştere vor fi afectate, consolidarea fiscală va deveni mai dificilă, iar riscurile pentru balanţa de plăţi vor creşte.

„E singura variabilă care poate deteriora simultan creşterea, deficitul şi contul curent – şi singura care depinde aproape exclusiv de funcţionarea administrativă internă. Contrastul cu Ungaria e din nou instructiv: Budapesta a intrat în 2026 cu fonduri europene deblocate după ani de blocaj, iar Fitch le contabilizează ca sursă de accelerare a creşterii în 2027. România riscă traiectoria inversă. În esenţă, poziţia României în prezent nu e cea a unei economii în criză, ci a unei economii care a demonstrat capacitatea de a face ajustarea, dar nu şi pe cea de a o face credibilă în timp. Ajustarea fiscală e reală şi recunoscută de toate cele trei agenţii. Ce lipseşte e ancora instituţională care să convingă pieţele că ea supravieţuieşte ciclului politic 2027-2028”, subliniază el.

În final, Adrian Negrescu menţionează că cele trei perspective negative simultane înseamnă că România nu are în faţă o decizie, ci o secvenţă: 7 august la Moody’s, 2 octombrie la S&P, apoi ciclul din 2027. Totodată, spune el, fiecare confirmare de rating şi de perspectivă cumpără timp fără a rezolva nimic, iar preţul acestui timp e vizibil în randamentul de 6,30% în euro pe zece ani.

„Fiecare confirmare cumpără timp fără a rezolva nimic, iar preţul acestui timp e vizibil în randamentul de 6,30% în euro pe zece ani. Ieşirea din perspectiva negativă cere, în termenii S&P, exact ce lipseşte: reducerea semnificativă şi simultană a deficitului fiscal şi a celui extern, susţinută de revenirea creşterii economice. Trei condiţii care, în 2026, se contrazic reciproc – consolidarea fiscală taie tocmai creşterea care ar face-o sustenabilă. Aceasta e capcana reală: nu retrogradarea, ci perspectiva de a rămâne ani la rând pe ultima treaptă, plătind prime de risc de junk fără a fi junk”, a explicat consultantul financiar.