Nelu Tătaru despre eliminarea purtării măştilor: Când vom avea o transmitere comunitară aproape inexistentă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi că se va lua în calcul eliminarea obligativităţii purtării măştilor atunci când transmiterea comunitară a noului coronavirus va fi "aproape inexistentă" şi când nu vor mai exista focare, scrie Agerpres.
Economica.net - J, 04 iun. 2020, 09:35
Nelu Tătaru despre eliminarea purtării măştilor: Când vom avea o transmitere comunitară aproape inexistentă

„Deocamdată avem obligatorii măştile în spaţiile închise, în transportul în comun şi la locurile de muncă, cu câteva excepţii. În momentul în care la nivel naţional vom avea o transmitere comunitară aproape inexistentă sau subliminală, când nu vom mai avea focare în unităţi spitaliceşti, în unităţile de îngrijire pentru bătrâni, atunci ne gândim să nu mai fie obligatorii măştile. Până atunci este o minimă măsură de prevenţie. Gândiţi-vă că principala cauză sau principalul fel de transmitere este cel aerogen, încă se menţine. Cât timp suntem apropiaţi în spaţiile închise, ne gândim să rămână aceste măşti”, a spus Tătaru, la Mioveni.

Potrivit ministrului, orizontul de timp privind eliminarea obligativităţii măştilor va fi dat de evoluţia numărului de cazuri noi şi al celor din secţiile de terapie intensivă.

„Orizontul de timp ni-l va da evoluţia, numărul de cazuri noi, numărul de cazuri din terapie intensivă, numărul de cazuri care se adresează unităţilor de primiri urgenţe. În măsura în care aceste cazuri vor scădea şi vom vedea că vor rămâne cazuri noi într-o comunitate care poate fi izolată sau în anumite focare, cum sunt spitalele sau cum sunt căminele de bătrâni, atunci putem să ne gândim şi la eliminarea acestor măşti”, a mai spus Tătaru.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, se află la Mioveni, judeţul Argeş, unde evaluează situaţia unităţii sanitare din localitate, potrivit unei informări a Ministerului Sănătăţii.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...