Nemţii, tot mai temători în legătură cu imigranţii. Există riscul ca violenţele din centre să scape de sub control

Ministrul de interne german, Thomas de Maiziere, a criticat comportamentul unora dintre solicitanţii de azil ajunşi în Germania, iar şeful sindicatului poliţiştilor a atras atenţia că există riscul ca violenţele din centrele pentru refugiaţi să scape de sub control, în timp ce majoritatea germanilor se arată îngrijoraţi de venirea sutelor de mii de imigranţi, aşa cum relevă un nou sondaj de opinie, relatează vineri AFP, DPA şi Reuters.
Economica.net - vin, 02 oct. 2015, 12:04
Nemţii, tot mai temători în legătură cu imigranţii. Există riscul ca violenţele din centre să scape de sub control

‘Ne confruntăm cu riscul ca situaţia din centrele de primire pentru refugiaţi să scape de sub control’, a spus şeful sindicatului poliţiştilor, Rainer Wendt, citat de cotidianul popular Bild. ‘Experienţa ne arată faptul că în multe locuri există zilnic, din păcate, ciocniri violente ţintite şi bine pregătite şi care au motivaţii etnice sau religioase’, a spus el, în contextul mai multor certuri şi bătăi între refugiaţi care au avut loc în ultima perioadă în centrele de primire din Germania.

Şi ministrul de interne german Thomas de Maiziere a atras atenţia asupra violenţelor din centrele pentru solicitanţii de azil. Într-un interviu acordat joi postului de televiziune ZDF, el a spus că refugiaţii erau până acum recunoscători că se află în Germania, dar că unii au început să-şi schimbe poziţia.

‘Fac grevă pentru că nu le plac condiţiile din centre şi produc tulburări pentru că nu le place mâncarea. Se bat între ei în centrele pentru solicitanţii de azil’, a spus el. ‘Acum avem mulţi refugiaţi care cred uneori că îşi pot alege centrul în care sunt cazaţi. Unii părăsesc tabăra, comandă un taxi, au în mod neaşteptat bani să călătorească sute de kilometri prin Germania’, a adăugat Thomas de Maiziere.

‘Cei care fac toate acestea sunt încă o minoritate în acest moment, dar trebuie să o spunem clar că cei care vin în Germania trebuie să accepte să fie distribuiţi oriunde îi trimitem, să participe la un proces corect şi să respecte sistemul nostru juridic’, a mai declarat ministrul de interne.

Conform unui sondaj publicat vineri de postul public de televiziune ARD, majoritatea germanilor încep să fie îngrijoraţi de venirea a sute de mii de imigranţi, iar popularitatea cancelarului german Angela Merkel, care a deschis porţile pentru refugiaţi, este în scădere.

51% dintre persoanele chestionate au spus că ‘se tem de refugiaţi’, conform sondajului realizat de institutul Infratest Dimap. Comparativ cu acelaşi sondaj realizat în septembrie, se observă o creştere de 13 puncte procentuale în privinţa germanilor care împărtăşesc această temere.

Popularitatea Angelei Merkel, care a invocat responsabilitatea Europei în a le acorda azil refugiaţilor care fug de război şi persecuţii, este în scădere. Ea a pierdut nouă puncte procentuale la cota de popularitate într-o lună, beneficiind acum de numai 54% opinii favorabile, cel mai prost scor din ultimii patru ani.

Peste 200.000 de imigranţi se estimează că au ajuns în Germania numai în septembrie – cât pe întreg anul 2014 -, iar guvenul se aşteaptă în acest an la un total de cel puţin 800.000.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ce mai multe nave au fost atacate pe mare de ucraineni, ceea ce ridică......
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan ...