NEPI a înregistrat la nouă luni un profit de 35,9 milioane de euro, cu 80% mai mare

Fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) a înregistrat în primele nouă luni un profit atribuibil acţionarilor de 35,9 milioane euro, cu 80% peste câştigul din perioada similară a anului trecut, de 19,9 milioane euro.
Economica.net - J, 14 nov. 2013, 21:41
NEPI a înregistrat la nouă luni un profit de 35,9 milioane de euro, cu 80% mai mare

Încasările din chirii şi alte venituri din exploatare au crescut cu aproape 40%, la 37,6 milioane euro, de la 26,9 milioane euro în primele nouă luni ale anului trecut, potrivit situaţiilor financiare transmise, joi, Bursei de Valori Bucureşti.

Costurile cu exploatarea investiţiilor imobiliare au avansat cu 60%, de la 6 milioane euro, la 9,6 milioane euro.

La finele primelor nouă luni, NEPI avea datorii de 275,1 milioane euro, cu 37% peste cele din perioada similară a anului trecut (201,4 milioane euro) şi, totodată, cu 20% mai mari cele de la sfârşitul anului 2012 (230,8 milioane euro).

Activele fondului, unul dintre cei mai activi investitori imobiliari de pe piaţa locală, erau estimate la finele lunii septembrie la 916 milioane de euro, faţă de 519 milioane de euro în intervalul corespunzător al anului trecut.

Cea mai importantă achiziţie făcută de fondul sud-african în acest an a fost preluarea a 70% din proiectul Mega Mall din Bucureşti, situat pe terenul fostei fabrici Electroaparataj din apropierea Arenei Naţionale.

Fondul mai deţine clădirile de birouri The Lakeview şi Floreasca Business Park din Bucureşti şi City Business Center din Timişoara, precum şi Ploieşti Shopping City şi Promenada Brăila. Fondul are în proprietate şi o serie de terenuri pentru dezvoltarea de centre comerciale.

NEPI este primul fond de investiţii imobiliare listat la Bursa de Valori Bucureşti, pe segmentul de piaţă creat pentru Real Estate Investment Trusts (REITs). Fondul mai este listat la bursele de valori de la Johannesburg (Africa de Sud) şi de la Londra, pe segmentul AIM.

Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile NEPI la Bursa de la Bucureşti a fost realizată vineri la preţul de 29,5 lei. Calculată la această cotaţie, capitalizarea bursieră a NEPI este de 5,76 miliarde lei (1,29 miliarde euro).

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...