NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, controlat de Fisc. Impactul potențial poate fi de 10 milioane de euro

NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, este controlat de Fisc. Dezvoltatorul a plătit deja 2,5 milioane de euro și spune că colaborează cu autoritățile de la noi pentru ca acestea să înțeleagă modelul de business. Inspecții fiscale sunt în desfășurare și la alte firme ale grupului din România, iar impactul potențial ar putea fi de circa 10 milioane de euro. Compania a încheiat 2023 cu un profit de 476 de milioane de euro la nivel de grup.
Andrada Ghira - mie, 21 feb. 2024, 22:01
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, controlat de Fisc. Impactul potențial poate fi de 10 milioane de euro

NEPI Rockcastle (ENX.PA: NRP), cel mai mare proprietar de malluri din România, se așteaptă ca impactul financiar al inspecțiilor efectuate de autoritățile fiscale din România să fie de circa 10 milioane de euro.

Veniturile nete generate de mallurile din România au fost anul trecut de 191,4 milioane de euro, cu 35 de milioane de euro mai mult decât în 2022, potrivit datelor companiei, analizate de Economica.net. 

„O serie de entități ale Grupului din România au fost recent supuse inspecțiilor fiscale efectuate de către autoritățile fiscale (ANAF – n.r.) Pentru trei firme au fost finalizate inspecțiile fiscale, rezultând în obligații fiscale suplimentare impuse de ANAF în valoare totală de 2,5 milioane de euro, pentru anumite cheltuieli care nu sunt deductibile.

Poziția ANAF pare să fie diferită de interpretarea Grupului a legilor fiscale relevante. Pe baza faptului că Grupul nu cunoaște poziția ANAF ca fiind una adoptată sau implementată ca practică de piață recunoscută în România sau în alte țări din Europa Centrală și de Est acolo unde Grupul operează, Grupul intenționează să conteste concluziile ANAF atunci când va fi adecvat”, se arată în raportul financiar al companiei pentru 2023.

NEPI Rockcastle a plătit datoriile fiscale suplimentare impuse și mai spune că sunt în desfășurare inspecții fiscale în diferite etape și pentru alte subsidiare care nu au fost finalizate până la data publicării raportului financiar.

Compania mai arată în raport că a făcut o serie de scenarii folosind diferite seturi de rezultate potențiale în raport cu evaluările fiscale. Astfel, impactul potențial al datoriilor fiscale suplimentare impuse de autorități ar fi de 9,8 milioane de euro.

Economica.net a cerut mai multe detalii de la NEPI Rockcastle, care spune că e normal ca după ani de creștere consecventă să aibă controale fiscale, fiind o entitate cu operațiuni în mai multe țări și având o structură de grup. Compania are proprietăți în nouă țări și un portofoliu evaluat la 6,8 miliarde de euro, în creștere cu 200 de milioane de euro de la finele lui 2022.

„NEPI Rockcastle are un model de business bine structurat și definit în cele nouă țări din Europa Centrală și de Est, având controale fiscale în toate acestea. Cel mai recent este controlul fiscal finalizat în 2023, la unul dintre centrele noastre comerciale din Polonia, a doua noastră piață ca mărime a portofoliului, care este guvernată de aceleași directive europene ca România. Întrucât segmentul de proiecte imobiliare de tip comercial este mult mai dezvoltat, structurile de grup și modelele de business sunt mult mai familiare autorităților fiscale din Polonia. Astfel, grupul nu a avut nicio discrepanță din punct de vedere a interpretării tranzacțiilor. În ceea ce privește autoritățile fiscale din România, colaborăm cu acestea pentru a ne face înțeles modelul de business și structura de grup”, a răspuns NEPI Rockcastle la solicitarea Economica.net.

Profit de 476 de milioane de euro în 2023 pentru NEPI Rockcastle

Dezvoltatorul a încheiat 2023 cu un record în ceea ce privește câștigurile distribuibile per acțiune, de 56,97 de eurocenți per acțiune, cu 9,3% mai mare decât anul precedent.

Venitul net operațional a fost de 491 de milioane de euro, în creștere cu 21% față de 2022. Această creștere a fost generată și de achizițiile de la finele anului 2022.

Gradul de îndatorare s-a redus la 32,2%, sub gradul estimat anul trecut, de 35%. La finele anului trecut, NEPI Rockcastle avea lichidități disponibile în valoare de 909 milioane de euro, inclusiv 339 de milioane de euro cash și 570 de milioane de euro în facilități de credit neaccesate.

Pentru acest an, dezvoltatorul are un plan de investiții de 178 de milioane de euro, atât în proiectele aflate în desfășurare, cât și în unele noi.

Vânzările retailerilor din mallurile deținute de NEPI Rockcastle au fost anul trecut cu 12,6%, iar coșul de cumpărături a crescut cu 7,8%. Cele mai mari creșteri le-au înregistrat retailerii de pe segmentul Health & Beauty (+24,4%) și Servicii (+23,9%). Revenirea producțiilor cinematografice a dus la creșteri și pe segmentul de Divertisment. În schimb, segmentul de Fashion, cel mai mare a avut cea mai mică creștere dintre toate segmentele, de 8,4%.

Anul trecut, dezvoltatorul a inaugurat mallul din Craiova și a finalizat cele 254 de apartamente din primul proiect rezidențial din București. În plus, a continuat instalarea de panouri fotovoltaice pe 17 proprietăți, astfel că la finele anului trecut 27 de malluri produceau 25% din necesarul lor de energie.

Compania are un stoc de proiecte pe care le poate dezvolta în valoare de 600 de milioane de euro, cu tot cu extensii, renovări și investiții în zona energiei regenerabile.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conține doar produsele de bază ale căror prețuri au fost plafonate
Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conține doar produsele de bază ...
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat,......
Exporturile de medicamente din România au ajuns anul trecut la aproximativ 1,25 de miliarde de euro – Dan Zaharescu (ARPIM)
Exporturile de medicamente din România au ajuns anul trecut la aproximativ 1,25 de miliarde de euro – Dan Zaharescu ...
Totalul exporturilor de medicamente din România a fost undeva în jurul a 1,25 de miliarde de euro la nivelul anului trecut, ...
GameStop a încheiat cu succes acțiunea planificată de vânzarea a 45 de milioane de acțiuni, în urma căreia a câștigat peste 933 de milioane de dolari
GameStop a încheiat cu succes acțiunea planificată de vânzarea a 45 de milioane de acțiuni, în urma căreia a câștigat ...
Retailerul de jocuri video GameStop, care trece printr-o perioadă dificilă, a câștigat aproape 933,4 milioane de dolari ...
Ciolacu: Umbrărescu va investi 300 de milioane de euro în combinatul siderurgic Oțelu Roșu. “Se va porni!”
Ciolacu: Umbrărescu va investi 300 de milioane de euro în combinatul siderurgic Oțelu Roșu. “Se va porni!”
Premierul Marcel Ciolacu, care a făcut o vizită în județul Caraș Severin, s-a declarat convins că grupul UMB va salva ...