Mai mult de 30.000 de turişti au ajuns deja în staţiunile de pe litoral, şi alţi peste 10.000 sunt aşteptaţi să sosească până la sfârşitul acestei săptămâni, urmând să asiste la o serie de evenimente care vor da startul celui mai incendiar început de sezon estival din ultimii 20 de ani, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), remis miercuri AGERPRES.
News
Cele mai noi ştiri din economie, cele mai importante informaţii despre salarii, pensii, politică, administraţie, criza Coronavirus, vaccinuri şi alte noutăţi.