Nicolăescu: O parte din contribuţiile RCA ar trebui transferate către sistemul medical

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat, luni, la ZF Pharma Summit, că o parte din contribuţiile din asigurarea de răspundere civilă obligatorie (RCA) ar trebui transferate la sectorul medical de urgenţă şi că până la sfârşitul anului ar putea fi reglementat acest transfer.
Economica.net - lun, 23 sept. 2013, 10:58
Nicolăescu: O parte din contribuţiile RCA ar trebui transferate către sistemul medical

„Credem că o mare parte din contribuţiile din RCA ar trebui transferate la sectorul medical de urgenţe. Cele mai multe accidente rutiere se finalizează cu traume care au nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă. Probabil, până la sfârşitul anului, vom realiza formele tehnice ale unui astfel de transfer”, a declarat Nicolăescu

Cu aceeaşi ocazie, ministrul Sănătăţii a făcut referire la noul proiect de lege privind statutul spitalelor, precizând că o unitate sanitară poate fi regie autonomă, societate comercială sau ONG.

El a punctat însă că schimbarea statutului spitalelor publice nu va implica schimbări în relaţia acestora cu pacienţii.

„Dacă schimbăm statutul spitalului, şi devine o entitate responsabilă, spitalul poate fi regie autonomă, societate comercială sau ONG. Spitalul, sub oricare dintre cele trei forme, rămâne proprietate publică a statului sau a consiliului local, în funcţie de locul unde se află. Numai că el are anumite avantaje. Spitalele nu sunt plătitoare de TVA în prezent, taxa se găseşte în costuri, ea nu se deduce”, a declarat Nicolăescu.

El a adăugat că, dacă spitalele publice s-ar transforma în entităţi plătitoare de TVA, valoarea taxei s-ar scoate din costuri şi din când în când s-ar putea rambursa de la bugetul de stat.

Te-ar mai putea interesa și
APCE face apel la prosumatorii cu sisteme de stocare să sprijine voluntar, seara, Sistemul Energetic Naţional
APCE face apel la prosumatorii cu sisteme de stocare să sprijine voluntar, seara, Sistemul Energetic Naţional
Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din România (APCE) face apel la prosumatorii cu sisteme de stocare să sprijine voluntar Sistemul Energetic Naţional în intervalul critic......
Schimbare de strategie la TeraPlast: Grupul evaluează ieșirea din afacerile cu ambalaje TeraBio Pack și Optiplast
Schimbare de strategie la TeraPlast: Grupul evaluează ieșirea din afacerile cu ambalaje TeraBio Pack și Optiplast
TeraPlast, cel mai mare procesator de polimeri din Europa de Sud-Est, a anunțat evaluează opțiuni strategice cu privire ...
Primele vehicule blindate COBRA II fabricate în România au fost recepţionate de MApN
Primele vehicule blindate COBRA II fabricate în România au fost recepţionate de MApN
Primele vehicule blindate COBRA II produse în România au fost recepționate de Ministerul Apărării Naționale. Este un ...
Chisăliţă: Importurile pot salva deficitul de energie într-un scenariu regional favorabil, după oprirea de la Cernavodă
Chisăliţă: Importurile pot salva deficitul de energie într-un scenariu regional favorabil, după oprirea de la Cernavodă
După ce România rămâne de joi fără energie nucleară, iar salvarea ar putea veni de la importuri care pot acoperi deficitul, ...