Nicolăescu: Pacienţii cu afecţiuni complexe vor primi consultaţii multidisciplinare în ambulator

Noul pachet de bază introduce consultaţiile multidisciplinare de specialitate în ambulatoriu pentru pacienţii cu afecţiuni complexe, astfel încât aceştia să beneficieze de evaluarea stării de sănătate de la mai multe echipe de specialişti, a declarat, duminică, ministrul Eugen Nicolăescu.
Economica.net - D, 22 dec. 2013, 14:16
Nicolăescu: Pacienţii cu afecţiuni complexe vor primi consultaţii multidisciplinare în ambulator

Ministrul a precizat că o „noutate extraordinară” a pachetului de bază este introducerea consultaţiilor multidisciplinare de specialitate în ambulatoriul integrat pentru pacienţii cu afecţiuni complexe, astfel încât ei să beneficieze de evaluarea stării de sănătate de la mai multe echipe de specialişti.

De asemenea, el a precizat că în ambulatoriul de specialitate sunt disponibile examinări paraclinice variate şi au fost introduse noi tipuri de analize, teste speciale pentru bolile autoimune şi teste pentru boli endocrine, toate aceste analize nefiind susţinute în prezent din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

VEZI AICI LISTA CU NOILE MEDICAMENTE COMPENSATE

„S-a introdus un set de proceduri medicale care pot fi efectuate în ambulatoriul de specialitate, o gamă largă de explorări funcţionale şi imagistică”, a declarat Nicolăescu.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Adrian Pană a explicat că doar categorii restrânde se pacienţi vor beneficia de consultaţii multidisciplinare.

„Putem lua un exemplu foarter concret: diabeticul care are complicaţii oftalmologice, neurologice, cardiologice, renale. O dată pe an, se asigură o consultaţie multidisciplinară în care echipa stă împreună şi discută cazul respectiv, consultă pacientul într-un mod comprehensiv. Oftalmologul, neurologul, diabetologul stau la masă şi discută cazul respectiv, în ambulatoriu”, a explicat Pană.

Întrebat dacă va fi timp pentru asigurarea unor consultaţii de acest tip, secretarul de stat a precizat că nu toţi diabeticii sunt diabetici cu complicaţii şi că pacienţii vor fi „prioritizaţi”.

„Vor fi prioritizaţi cei care au complicaţii vitale şi care vor putea beneficia cu adevărat de un asemenea consult, pentru că nu orice cardiac mai are şi o mulţime de alte afecţiuni care îi pot periclita sănătatea. Vorbim de prioritizarea unui grup de 10-20 la sută de pacienţi cu asemenea, boli, care, dacă nu sunt tratate în mod integrat, pot să aibă un impact foarte, foarte grav în mortalitate sau în dizabilitate. Va fi specificat foarte clar în norme cum se efectuează această consultaţie multidisciplinară. Pacientul va fi informat”, a mai spus Pană.

Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică, duminică, pachetul minimal de servicii de sănătate şi pachetul de bază.

Eugen Nicolăescu a subliniat că proiectul prevede „în mod deosebit” trecerea de la medicina spitalicească la cea prespitalicească şi de prevenire şi depistarea precoce a bolilor, pentru a „descărca” spitalele de servicii nejustificate.

Te-ar mai putea interesa și
M247 Global, furnizor de data center cu sediul în România, raportează venituri de peste 30 mil. euro şi vizează Africa în 2026
M247 Global, furnizor de data center cu sediul în România, raportează venituri de peste 30 mil. euro şi vizează Africa ...
M247 Europe, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de hosting, conectivitate și infrastructură data center din România, a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de peste 30 de......
Bomba ascunsă din factura de gaze: pe ofertele de acum, prețul care va fi plătit de populație după liberalizarea de la 1 aprilie crește și cu 20%
Bomba ascunsă din factura de gaze: pe ofertele de acum, prețul care va fi plătit de populație după liberalizarea de ...
De la 1 aprilie se va desființa plafonul de preț la gaze pentru populație, iar gazele se vor plăti la prețul pieței. ...
Premieră în asigurări. Allianz Țiriac preia Campion Broker, intermediar de top 10- Confirmare
Premieră în asigurări. Allianz Țiriac preia Campion Broker, intermediar de top 10- Confirmare
Allianz Țiriac anunță că a preluat Campion Broker, intermediar de top 10 deținut de Octavian Tatomirescu. Informația ...
Pensii speciale – Instanţa supremă atacă din nou la CCR legea de modificare a pensiilor magistraţilor
Pensii speciale – Instanţa supremă atacă din nou la CCR legea de modificare a pensiilor magistraţilor
Judecătorii de la Instanţa supremă au decis, vineri, sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu noul proiect ...