Nicolăescu: Vreau să micşorez bugetul pentru spitale în 2014 şi să cresc la medicina prespitalicească

Bugetul spitalelor se va "înrăutăţi" în 2014, i-a avertizat, joi, ministrul Sănătăţii pe managerii aflaţi la o dezbatere la Constanţa, spunând că vrea ca sumele pentru spitale să fie diminuate, iar fondurile să fie majorate pentru centrele de permanenţă, cele multifuncţionale şi medicii de familie.
Economica.net - J, 29 aug. 2013, 19:11
Nicolăescu: Vreau să micşorez bugetul pentru spitale în 2014 şi să cresc la medicina prespitalicească

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, joi, la dezbaterea regională de la Constanţa pe tema proiectelor de acte normative lansate de Ministerul Sănătăţii în dezbatere publică, că va „negocia” cu preşedintele CNAS ca pentru 2014 să fie micşorate sumele alocate spitalelor şi să fie majorate fondurile pentru centrele de permanenţă, centrele multifuncţionale şi medicii de familie.

„Eu o să încerc şi poate nu o să se supere nimeni pe mine astăzi, dar asta intenţionez, să negociez cu domnul Buşoi ca pe anul 2014 la buget să menţinem sau să micşorăm sumele alocate spitalelor şi să majorăm sumele pe care le vom plăti pentru centrele de permanenţă şi centrele multifuncţionale, pentru medicii de familie, pentru ambulatoriu, tocmai ca să mărim posibilitatea să-i motivăm pe medicii din prespitalicesc şi să vină la spital chiar numai cine trebuie”, a declarat Eugen Nicolăescu la dezbaterea regională de la Constanţa pe tema proiectelor de acte normative lansate de Ministerul Sănătăţii în dezbatere publică.

El a mai spus că există spitale cu exces de personal şi a cerut managerilor să facă ordine pentru că lucrurile nu mai pot continua în acest mod.

„Trebuie să recunoaşteţi că la multe spitale, nu dau nume acum, dar la multe spitale aveţi pe normele astea comuniste pe care le avem de normare a muncii, aveţi exces de personal, dar nu faceţi nimic pentru asta, doamnelor şi domnilor manageri, şi vă sfătuiesc să vă faceţi ordine pentru că nu mai merge mult aşa. Bugetul pe 2014 se va înrăutăţi la spitale”, le-a spus ministrul celor prezenţi la dezbatere.

El le-a explicat apoi jurnaliştilor că dacă aceste centre de permanenţă şi centre multifuncţionale „îşi vor face treaba”, atunci numărul celor care ajung în spital va fi mai mic.

„Noi suntem puşi să facem ceea ce trebuie şi ceea ce trebuie înseamnă reformă, adică să dăm din ce în ce mai mulţi bani pentru medicină primară, pentru medicină de ambulator, să dezvoltăm centre de permanenţă, să dezvoltăm centre multifuncţionale, cu alte cuvinte să asigurăm şi infrastructura necesară funcţionării medicinei prespitaliceşti şi atunci cu adevărat numai acei oameni care au nevoie vor ajunge la spitale. Şi dacă vom reuşi să punem această sită în funcţiune foarte serios, foarte profesionist şi echilibrată din punct de vedere medical, atunci într-adevăr vor fi mult mai puţini pacienţi la spitale şi ca atare şi bani va trebui să dăm mai puţini către spitale”, a adăugat Nicolăescu, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România este vulnerabilă, deoarece piața de artă are puțini experți, infrastructură este insuficientă pentru autentificare și investigații, iar cadrul legislativ deficitar, în timp ce......
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că CET Palas din Constanţa şi CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, începând ...
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
iPhone 17 a fost cel mai vândut smartphone din lume în trimestrul al doilea din 2026, cu 6% din vânzările globale, în ...
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că amânarea închiderii centralelor pe lignit de la Turceni şi Craiova ...