Nicula: Salariile conducerii ASF nu vor fi la nivelul celor din BNR, ci mult mai jos

Preşedintele Comisiei pentru buget-finanţe a Senatului, Cosmin Nicula, a precizat că situaţia salariilor conducerii ASF, dar şi cele ale funcţionarilor din cadrul Autorităţii va fi analizată şi a susţinut că acestea vor fi reduse sub nivelul celor din BNR.
Economica.net - mar, 25 mart. 2014, 16:07
Nicula: Salariile conducerii ASF nu vor fi la nivelul celor din BNR, ci mult mai jos

‘Va fi o analiză complexă a salariilor. Vorbim de salariile boardului şi, bineînţeles, a funcţionarilor din ASF. (…) Oricum, va fi o surpriză. Nu (vor fi – n.r.) la nivelul BNR. Mult mai jos. Nu dau nicio cifră deocamdată’, a spus Nicula, marţi, la finalul audierii prim vicepreşedintelui ASF, Daniel Dăianu.

Nicula şi-a exprimat, totodată, speranţa ca până la finele lunii aprilie să fie finalizat şi analizat în comisiile de specialitate ale Parlamentului proiectul de lege de modificare a OUG 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ASF.

‘Trebuie să ţinem cont de o singură directivă a UE, care nu ne îngrădeşte. Trebuie să asigurăm un cadrul corect din punct de vedere legislativ, nu numai de funcţionare a ASF, ci a celor trei pieţe care compun ASF-ul şi acest lucru îl vom face până în data de 30 aprilie, când sper să avem o formulă finală atât a raportului, cât şi a propunerilor de modificare a OUG 93, cea care a stat la baza înfiinţării ASF, dar şi a altor acte normative’, a mai spus Nicula.

Întrebat dacă aceasta a fost ultima audiere în cadrul Comisiei cu privire la ASF, Cosmin Nicula a precizat că membrii Comisiei se vor reuni şi în data de 8 aprilie pentru a stabili concluziile conturate în urma seriei de audieri.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...