Nicuşor Constantinescu a fost suspendat de prefect din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanța

Prefectul judeţului Constanţa, Radu Volcinschi, a emis luni un ordin de suspendare din funcţie a lui Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă a acestuia, pe o perioadă de 30 de zile. 
Economica.net - lun, 11 aug. 2014, 17:26
Nicuşor Constantinescu a fost suspendat de prefect din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanța

Potrivit unui comunicat de presă, transmis AGERPRES de Cancelaria Prefectului, ordinul de suspendare din funcţie a lui Nicuşor Constantinescu are la bază Încheierea Curţii de Apel Bucureşti nr. 588/07.08.2014, prin care a fost înlocuită măsura controlului judiciar cu cea a arestării preventive pe o durată de 30 de zile.

Ordinul de suspendare de drept a mandatului preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, până la încetarea măsurii arestării preventive, poate fi atacat în instanţa de contencios administrativ.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, săptămâna trecută, arestarea preventivă a lui Nicuşor Constantinescu, decizia fiind definitivă.

Cererea de arestare a fost înaintată de procurorii DNA, care susţin că Nicuşor Constantinescu avea dreptul să părăsească teritoriul României până la 1 iulie.

Şeful CJ Constanţa a suferit o intervenţie chirurgicală în SUA după ce a fost diagnosticat cu cancer la prostată. El nu s-a întors în România la data stabilită de autorităţile judiciare, motivând că nu se poate deplasa.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, luni, la Adevărul Live, că DNA a transmis către instanţă formalităţile necesare pentru ca preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, să fie dat în urmărire internaţională.

‘Nicuşor Constantinescu părea că este în SUA, la ultimele informaţii pe care noi le-am avut în timpul judecării solicitării de arestare preventivă. Pot să vă spun că vineri au fost transmise către tribunal formalităţile pentru a fi dat în urmărire internaţională şi pentru se pune în executare mandatul. Nu ştiu dacă Ministerul Justiţiei a transmis mai departe aceste solicitări. Urmează ca autorităţile din SUA să pună în aplicare acest mandat’, a spus Kovesi.

Te-ar mai putea interesa și
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și majoreze capacitatea de producție cu 1,27 milioane de vehicule. Planul......
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune ...
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...