Nicuşor Dan: Construirea unor blocuri în „Grădinile Versailles ale Bucureştiului”, suspendată de Tribunalul Bucureşti

Tribunalul Bucureşti a suspendat executarea autorizaţiei de construire emise de primarul general, Gabriela Firea, pentru realizarea unui ansamblu de blocuri parter plus patru etaje pe spaţiul verde din Kiseleff 45 zonă cunoscută ca "grădinile Versailles ale Bucureştiului", a anunţat vineri deputatul independent Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei.
Economica.net - vin, 03 ian. 2020, 13:52
Nicuşor Dan: Construirea unor blocuri în

Într-o declaraţie de presă susţinută în faţa spaţiului respectiv, pe care a fost demarată deja construirea unui corp de clădire, Nicuşor Dan a precizat că acesta este al 166-lea proces câştigat de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul în chestiuni de urbanism, construcţii, protecţia mediului sau protecţia patrimoniului.

„Terenul este parte din zona construită protejată Averescu. Pe el se află două clădiri interbelice, construite în anii 1920-1930, şi o grădină, cunoscută ca ‘Grădinile Versailles ale Bucureştiului’, o copie în miniatură a Grădinilor Versailles. S-a emis o autorizaţie de construire, deşi terenul era încadrat în mod evident ca spaţiu verde în planul urbanistic zonal de zone protejate. S-a emis o autorizaţie de construire în 2017 de către primarul Firea, care prevedea construirea a trei corpuri de blocuri”, a adăugat deputatul de Bucureşti.

El a afirmat că prin decizia Tribunalului Bucureşti, pronunţată în urma unui demers al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul şi al Fundaţiei Eco Civica, a fost suspendată executarea autorizaţiei de construire. Sentinţa de pe 30 decembrie poate fi atacată cu recurs, dar este executorie, astfel încât beneficiarii autorizaţiei trebuie să oprească lucrările. Nicuşor Dan a menţionat că proprietarul terenului este Lucia Cherecheş.

„Încă din 2017, când s-a emis autorizaţia, erau pe rol deja două procese, unul pentru planul urbanistic de detaliu şi unul pentru acordul de mediu, pentru acelaşi proiect. Primăria cunoştea toate motivele de nelegalitate ale proiectului. Deci, a fost un gest absolut iresponsabil prin care s-a dat această autorizaţie, în urma căreia proprietarul a şi defrişat terenul”, a menţionat Nicuşor Dan.

Preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, Oana Poenaru, a precizat că principalele motive de nelegalitate ale autorizaţiei au fost: faptul că aceasta se baza pe un Plan Urbanistic de Detaliu nelegal (adoptat în 2014), o decizie a Agenţiei pentru Protecţia Mediului nelegală, distrugerea unui spaţiu verde cu „o funcţie estetică importantă”, lipsa unui aviz al Ministerului Culturii şi a unui aviz de la Primăria Sectorului 1.

„În afară de acest proces, în care am obţinut suspendarea, avem un altul în care cerem anularea autorizaţiei de construire şi revenirea la situaţia iniţială”, a adăugat ea.

Vicepreşedintele Fundaţiei Eco-Civica, Dan Trifu, a arătat că acest proiect imobiliar contravine art. 78 din OUG 195/2005, care interzice schimbarea destinaţiei spaţiilor verzi, completată de legea 24/2007.

„Este un teren cu dublă protecţie, atât pe legislaţia de mediu, cât şi pe cea de monumente istorice. Ca atare, ne aflăm de fapt în faţa unei infracţiuni, pentru că înlăturarea vegetaţiei de pe terenurile amenajate ca spaţii verzi sau prevăzute ca atare intră sub incidenţa Codului Silvic, fiind vegetaţie în afara fondului forestier. Ca atare, avem faptă penală atât pe legislaţia de protecţia monumentelor, cât şi pe Codul Silvic, care spune că tăierea, ruperea de lăstari sau de arbori din zonele urbane prevăzute ca spaţii verzi este interzisă. Codul Silvic prevede pedepse de la şase luni până la patru ani de închisoare. (…) Este o obrăznicie din partea proprietarilor, pentru că noi am sesizat Poliţia Locală, care a venit, a amendat, iar proprietarul a spus: ‘Dacă ştiam că amenda e atât de mică, îi tăiam demult'”, a mai precizat Dan Trifu.

Te-ar mai putea interesa și
Ce afaceri a făcut anul trecut Zahăr Luduș, singura fabrica de zahăr controlată de antreprenori români
Ce afaceri a făcut anul trecut Zahăr Luduș, singura fabrica de zahăr controlată de antreprenori români
Fabrica de Zahăr Luduș, singurul jucător cu acționariat autohton de pe piața zahărului, a înregistrat anul trecut afaceri nete cu 12% mai mari decât și în 2024 și a trecut pe profit....
Planul lui Bolojan pentru descurajarea „băieților deștepți” din energie, reguli mult mai dure. Indicații voalate către ANRE, care va dezbate noul regulament de racordare la rețea
Planul lui Bolojan pentru descurajarea „băieților deștepți” din energie, reguli mult mai dure. Indicații ...
Cancelaria prim-ministrului a trimis către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) o serie ...
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni din Europa Centrală și de Est
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni ...
Banca Transilvania anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a atras 1 miliard de euro de ...
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că urmează vremuri grele pentru economia globală, dacă războiul din Orientul Mijlociu nu se oprește
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că urmează vremuri grele pentru economia globală, dacă războiul din Orientul ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat miercuri că urmează vremuri ...