Nicușor Dan le-a cerut comercianților din Centrul Vechi ca până la 1 iulie să desființeze construcțiile ilegale

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat astăzi că le-a cerut agenților economica care activează în Centrul Vechi al Bucureștiului, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o azi cu ei, să desființeze toate construcțiile ilegale din zonă până la data de 1 iulie.
Cristian Negrei - vin, 09 iun. 2023, 18:25
Nicușor Dan le-a cerut comercianților din Centrul Vechi ca până la 1 iulie să desființeze construcțiile ilegale

„Am avut astăzi o discuție foarte bună cu agenții economici din Centrul Vechi în care am abordat o serie de probleme care țin de siguranță și de estetica acestei zone protejate. Le-am dat termen ca până la data de 1 iulie să desființeze construcțiile ilegale de pe domeniul public precum terasele închise, podine din lemn și orice alte elemente care nu respectă regulamentele de urbanism și care limitează accesul autospecialelor ISU. Terasele trebuie să respecte limita de spațiu impusă de lege, astfel încât să păstreze un culoar de minim 4 metri pentru a permite trecerea mașinilor de intervenție”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook.

Edilul a precizat că toți operatorii economici prezenți la întâlnire au promis că vor intra în legalitate și că Primăria va stabili împreună cu aceștia un program pentru scoaterea gunoiului și spălarea străzilor.

„Toți operatorii economici prezenți au afirmat intenția de a intra în legalitate inclusiv în privința copertinelor și firmelor luminoase de pe clădiri. În acest sens, vor începe demersurile prin solicitarea autorizațiilor de construcție pentru toate aceste elemente. Totodată, am decis că vom lucra împreună la stabilirea unui program pentru scoaterea și ridicarea gunoiului și pentru spălarea străzilor din Centrul Vechi. Acest program nu va fi suprapus cu orarul de aprovizionare”, a mai scris Nicușor Dan.

Sursa foto: Facebook.com/NicusorDan.ro

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și fotovoltaice care își pun baterie de stocare colocată nu vor mai plăti......
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...