Niţă: Discuţiile cu chinezii pe tema reactoarelor de la Cernavodă se vor finaliza în acest an

Discuţiile cu partenerii chinezi pentru investiţia în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă se vor finaliza în ultima parte a acestui an, a declarat ministrul Economiei, Constantin Niţă, după o întâlnire cu o delegaţie condusă de Ministrul Energiei din China, Wu Xinxiong.
Economica.net - vin, 20 iun. 2014, 12:44
Niţă: Discuţiile cu chinezii pe tema reactoarelor de la Cernavodă se vor finaliza în acest an

Din delegaţia Ministrului Wu Xinxiong au mai făcut parte reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale pentru Energie şi reprezentanţii China General Nuclear Power Group (CGN).

‘Este a doua întâlnire pe care am avut-o, în ultimele zece zile, cu Ministrul Wu Xinxiong. Avem proiecte importante aflate în negociere, iar în ceea ce priveşte dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă suntem într-o fază avansată a discuţiilor şi am încredere că în ultima parte a anului vom finaliza acest proces. Vizita ministrului împreună cu reprezentanţii CGN reconfirmă bunele relaţii dintre ţările noastre şi abordarea constructivă a partenerilor chinezi în procesul de analiză a viitoarelor investiţii. China a făcut zilele acestea un pas important în cooperarea pe piaţa din Marea Britanie în ceea ce priveşte investiţiile, comerţul şi colaborarea la nivelul mediului de afaceri, iar România poate avea un statut similar în Europa Centrală şi de Est’, a declarat Constantin Niţă, citat într-un comunicat al ministerului.

Agenda discuţiilor a vizat principalele proiecte din domeniul energiei aflate în atenţia investitorilor chinezi: reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, termocentrala de la Rovinari, hidrocentrala de acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti, modernizarea Complexului Energetic Hunedoara.

Cei doi miniştri s-au mai întâlnit şi pe 11 iunie, la Beijing, în cadrul vizitei oficiale efectuate în R.P. Chineză de către ministrul Constantin Niţă.

Totodată, cele două părţi şi-au reiterat angajamentul faţă de implementarea proiectelor aflate în proces de negociere, întâlnirea de astăzi reprezentând un pas important în consolidarea relaţiilor dintre România şi R.P. Chineză.

Ministrul Constantin Niţă a reafirmat sprijinul Guvernului român faţă de dezvoltarea marilor proiecte din domeniul energiei care vor contribui în mod direct la dezvoltarea economiei naţionale prin revigorarea industriei şi crearea de noi locuri de muncă.

Finalizarea investiţiei Unităţilor 3 şi 4 de la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă reprezintă soluţia optimă de acoperire a deficitului de putere după 2020, atât din punct de vedere tehnico-economic şi al termenului de realizare, cât şi din perspectiva utilizării resurselor interne şi infrastructurii naţionale existente, dezvoltate pe tipul de tehnologie CANDU.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...