Noi avertizări cod galben emise de ANM: Lapoviţă, ninsoare, vânt şi polei în cea mai mare parte a ţării.

Noi avertizări cod galben de ninsori, polei şi intensificări ale vântului au fost emise luni după-amiază de către Administraţia Naţională de Meterorologie (ANM) şi vor fi în vigoare până marţi la ora 15.00, respectiv ora 20.00, vizând Capitala şi 18 judeţe din sudul şi vestul ţării. Meteorologii spun însă că în cea mai mare parte a ţării vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, se va forma polei şi local se va depune strat de zăpadă. De asemenea, va fi vânt puternic, iar vremea se va menţine deosebit de rece pentru această perioadă.
Economica.net - lun, 19 mart. 2018, 13:41
Noi avertizări cod galben emise de ANM: Lapoviţă, ninsoare, vânt şi polei în cea mai mare parte a ţării.

Prima avertizare cod galben este în vigoare de la ora 13.30 până marţi la ora 20.00.

În acest interval, vor fi perioade cu precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare în cea mai mare parte a ţării, astfel că pe arii restrânse se va forma polei şi local se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor cu viteze de 50-60 de kilometri la oră, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăşi 70-80 de kilometri la oră, viscolind şi spulberând zăpada. Vremea se va menţine deosebit de rece pentru această perioadă, mai spun meteorologii.

Cea de a doua avertizare cod galben va fi în vigoare de la ora 18.00 până marţi la ora 15.00.

Conform meteorologilor, în Banat, în cea mai mare parte a Olteniei, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali începând de luni seară şi până marţi dimineaţă vor fi mai ales ninsori moderate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Se va forma polei în sudul Olteniei.

Pe arii relativ extinse în Muntenia, în special seara şi în prima parte a nopţii de luni spre marţi (19/20 martie) vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi local se va semnala polei, apoi vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă în general de 10 – 15 centimetri.

În Dobrogea, vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, izolat mai însemnate cantitativ, în jur de 15-20 l/mp, şi se va produce polei. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 50-55 kilometri la oră, mai mari în zona montană înaltă, dar şi pe litoral, pe parcursul zilei de marţi, mai spun meteorologii.

Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor periculoase, a trecut sub controlul companiei italiene de......
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...