Noi confruntări violente în Egipt, între susţinători şi oponenţi ai lui Morsi

Confruntări violente între susţinători ai lui Mohamed Morsi şi opozanţi ai regimului său islamist s-au soldat cu un mort, marţi seara, la Cairo, în contextul în care susţinători ai fostului preşedinte au manifestat marţi în zona a două ministere, relatează AFP.
Economica.net - mie, 14 aug. 2013, 05:11
Noi confruntări violente în Egipt, între susţinători şi oponenţi ai lui Morsi

Potrivit forţelor de securitate egiptene, o persoană a fost ucisă, iar alte cel puţin zece au fost rănite, în urma unor confruntări cu arme de foc. De asemenea, locuitori din cartierul Gizeh au spart vitrina unui magazin aparţinând unor islamişti.

Aceste confruntări au izbucnit pe fundalul unei tensiuni, care continuă să crească din cauza unei posibile intervenţii a autorităţilor cu scopul de a dispersa mii de susţinători ai lui Morsi care ocupă două pieţe în Cairo.

Unul dintre marşurile acestora a degenerat, pentru o scurtă perioadă de timp, în zona Ministerului Bunurilor religioase, unde au izbucnit ciocniri între susţinători ai fostului şef de stat islamist şi locuitori din centrul Cairo, determinând poliţia să tragă cu grenade lacrimogene.

Aceste confruntări cu puterea, instalată de către armată, care s-a angajat să evacueze din pieţele Rabaa al-Adawiya şi Nahda miile de islamişti ce şi-au instalat tabere în ele de aproximativ o lună, cu femei şi copii, îngrijorează comunitatea internaţională, care se teme de o nouă baie de sânge.

Statele Unite au cerut marţi autorităţilor egiptene să îi lase pe susşinătorii lui Mohamed Morsi să manifesteze, exprimându-şi îngrijorarea faţă de izbucnirea unui nou val de violenţe. „Încurajăm Guvernul interimar să lase poporul să manifesteze. Acesta este un element fundamental în avansarea procesului democratic”, a pledat Marie Harf, o adjunctă a purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat.

Susţinători ai lui Morsi au defilat, de asemenea, la Alexandria (nord).

Violenţele între opozanţi, susţinători ai lui Morsi şi forţe de ordine s-au soldat, deja, cu peste 250 de morţi de la sfârşitul lui iunie.

Guvernul întârzie să adopte o strategie clară, fiind împărţit între o tabără favorabilă unei intervenţii puternice, susţinută de o mare parte a populaţiei, şi o tabără favorabilă dialogului, susţinută de către comunitatea internaţională.

„Nu sunt acţiuni de ocupare obişnuite”, deoarece „este vorba despre forţa politică cea mai bine organizată în ţară, iar poliţia ştie că preţul de plătit va fi mai ridicat”, notează Rabab al-Mahdi, un profesor de ştiinţe politice la Universitatea americană din Cairo.

Noile autorităţi intenţionează, totuşi, să lanseze o perioadă de tranziţie înaintea organizării de noi alegeri, la începutul lui 2014, şi a numit 20 de guvernatori noi. În iunie, Morsi a provocat proteste, numind mai mulţi guvernatori apropiaţi islamiştilor.

Ahmed el-Tayeb, marele imam de la Universitatea şi Moscheea Al-Azhar, cea mai importantă instituţie sunnită, care a cauţionat armata pe 3 iulie, a anunţat că a invitat toate părţile să vină să negozieze un compromis.

Mişcarea Fraţii Musulmani a afirmat că nu a primit nicio invitaţie şi refuză categoric să dialogheze cu autorităţile, pe care le consideră „ilegitime”.

Poliţia egipteană a început operaţiunea de dispersare a mitingurilor pro-Morsi

 Poliţia egipteană a început miercuri să disperseze prin forţă mitinguri ale susţinătorilor fostului preşedinte islamist destituit Mohamed Morsi, trăgând cu grenade lacrimogene în cele două pieţe pe care aceştia le ocupă la Cairo, a constatat un jurnalist AFP.

„Este începutul operaţiunii de dislocare a manifestanţilor”, a confirmat pentru AFP un oficial de rang înalt din cadrul forţelor de securitate sub protecţia anonimatului.

Cel puţin o persoană a fost ucisă în cursul operaţiunii, a declarat un medic pentru AFP.

Fraţii Musulmani afirmă că poliţia a ucis peste 100 de manifestanţi pro-Morsi în asalt

Mişcarea Fraţii Musulmani a afirmat că peste 100 de susţinători ai fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi au fost ucişi, iar alţi 2.000 au fost răniţi miercuri, în asaltul poliţiei asupra celor două pieţe pe care aceştia le ocupau la Cairo, relatează AFP.

Confirmarea acestui bilanţ nu era posibilă din surse independente.

Un jurnalist AFP a numărat cadavrele a 17 manifestanţi, dintre care unii ucişi cu gloanţe, într-o morgă improvizată în Piaţa Rabaa al-Adawiya, „cartierul general” al susţinătorilor lui Morsi.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Valoarea activelor fondului ETF BET Patria – Tradeville, administrat de SAI Patria Asset Management SA, companie membră a Grupului Patria Bank, a depășit 500 de milioane de lei. Acesta este în......
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către managerii companiilor de stat. Unde se vor duce banii
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către ...
Conducerile Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi Romgaz au fost de acord să renunţe la o parte din salariu şi să doneze ...
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Două proiecte esenţiale pentru viitorul energetic al României, modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă şi extinderea ...
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele american
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este "dezamăgit" de omologul său rus Vladimir Putin, ...