Noi imagini cu autobuzul pe gaz al STB. Are aer condiționat și scaune din piele

27 08. 2020
autobuzgaz6_14542900

„Interiorul seamănă foarte mult cu cel al unui Citaro normal, scaunele sunt din piele, monitoare noi Thoreb, validatorele Kapsch, suport pentru persoanele cu dizabilități”, spune Stefan28, autorul noilor imagini cu prototipul pe gaz al STB.

Acesta mai spune că autobuzul pe gaz al STB are norma de poluare Euro 6 și că rămâne la Autobaza Militari pentru că stația GNC este la 20 de metri distanță.

Rămâne de văzut când va lansa oficial STB primul său Mercedes Citaro transformat în autobuz GNC (gaz natural comprimat).

„Avem prototipul – săptămâna viitoare sau în două săptămâni, îl puteți vedea, e funcțional – al transformării în GNC a autobuzelor din flota veche, Euro 3, Euro 4. 500 de bucăți ne propunem”, preciza la finele lunii iulie Alexandru-Hazem Kansou, directorul general al STB.

La începutul anului, fostul șef al STB, Andrei Creci, vorbea de transformarea 100 de autobuze vechi de 15 ani, Euro 3, în autobuze pe gaz natural comprimat (GNC), cu finanțare de la Fondul de Mediu. Creci mai spunea atunci că alte 100 de autobuze, tot Euro 3, vor fi transformate în troleibuze, tot cu bani de la Mediu.

FOTO: Primul Mercedes Citaro din București convertit în autobuz GNC (sursa: Ștefan28, membru al forumului Asociației Metrou Ușor).