Noi măsuri de sprijin în criza carburanților, pregătite de UE. Liderii europeni cer acţiuni mai curajoase şi precise

Liderii Uniunii Europene i-au însărcinat pe miniştrii de Finanţe ai blocului comunitar să vină cu noi măsuri pentru a face faţă crizei energetice, după ce au evaluat că propunerile actuale nu merg suficient de departe, a declarat pentru Bloomberg o sursă din apropierea discuţiilor.
AGERPRES - vin, 24 apr. 2026, 14:25
Noi măsuri de sprijin în criza carburanților, pregătite de UE. Liderii europeni cer acţiuni mai curajoase şi precise

În timpul unei reuniuni a liderilor UE, care a avut loc joi seară în Cipru, a existat un consens că planul prezentat de Comisia Europeană la începutul acestei săptămâni este insuficient, a declarat sursa care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Zilele trecute executivul comunitar a propus un plan de măsuri, inclusiv reducerea taxelor pe energie şi optimizarea distribuţiei combustibilului pentru avioane, în încercarea de a atenua impactul pe care războiul din Iran îl are asupra Europei. Preţurile de referinţă la gaze naturale au crescut cu 34% de la începutul conflictului, în timp ce ţiţeiul Brent a crescut cu 37%, scrie Agerpres.

„Europa trebuie să aibă mult mai mult curaj”, a declarat joi premierul Italiei, Giorgia Meloni, înainte de discuţia despre energie din Cipru. Meloni a precizat că, deşi salută propunerile Comisiei, acestea „nu reprezintă încă un pas înainte suficient”.

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a fost de acord. „Am cerut Comisiei să fie mai ambiţioasă”, a declarat vineri Sanchez. Premierul spaniol a făcut un apel pentru „mai multe resurse” în vederea electrificării economiei şi pentru a o face mai puţin dependentă de combustibilii fosili, o încercare de a proteja Europa împotriva viitoarelor şocuri de preţuri declanşate de conflicte precum războiul din Iran. De asemenea, Sanchez doreşte ca UE să prelungească fondurile de redresare post-Covid cu şase până la douăsprezece luni, să adopte o taxă excepţională pentru companiile energetice şi să ia în considerare „flexibilizarea regulilor fiscale”. Toate cele trei măsuri ar trebui să fie legate de mai multe investiţii în domeniul „transformării energetice şi electrificării”, a spus Sanchez.

Preşedintele cipriot Nikos Christodoulides le-a spus vineri reporterilor că liderii vor însărcina miniştrii de Finanţe „să revină cu propuneri foarte specifice privind măsuri pe termen scurt în ceea ce priveşte criza energetică”.

Strategia „AccelerateEU”, anunţată miercuri de Comisia Europeană, este un efort de a oferi statelor membre instrumente pentru a reduce preţurile la energie şi a aborda potenţialele penurii de combustibili, fără a submina ambiţiile climatice ale blocului comunitar sau a declanşa concurenţa între naţiuni.

Pe termen lung, UE doreşte să dubleze eforturile de electrificare a economiei pentru a slăbi influenţa pe care combustibilii fosili o au asupra sistemului energetic în general. Acest lucru este în conformitate cu obiectivul blocului comunitar de a reduce emisiile cu 90% până în 2040, comparativ cu nivelurile din 1990.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...