Noi recorduri pentru numărul bogaţilor şi averile lor, în 2025 (studiu)

Numărul milionarilor din întreaga lume şi averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanţa puternică a pieţei bursiere şi de o scădere a inflaţiei, potrivit unui studiu publicat joi de Capgemini, citat de AFP.
AGERPRES - J, 04 iun. 2026, 09:14
Noi recorduri pentru numărul bogaţilor şi averile lor, în 2025 (studiu)

Firma de consultanţă defineşte persoanele bogate ca deţinând peste 1 milion de dolari care pot fi investiţi, excluzând reşedinţa principală, scrie Agerpres.

Numărul lor a crescut cu 7,9%, ajungând la 25,3 milioane anul trecut, cu aproape 2 milioane mai mult decât în 2024, a calculat Capgemini în studiul său internaţional intitulat „World Wealth Report”.

Averea lor totală a crescut cu 8,7%, ajungând la 98,3 trilioane – mii de miliarde – de dolari, un record şi cea mai mare creştere anuală din 2018.

„Pieţele de capital, sub impulsul câştigurilor legate de inteligenţa artificială, au fost principalul motor al creării de avere în cinci dintre cele şase regiuni geografice majore examinate”, a declarat Capgemini.

În acelaşi timp, „averea celor bogaţi rămâne extrem de concentrată: 1% dintre ei deţin 34,8% din această avere”.

În 2025, în pofida noilor tarife americane, indicii de pe Wall Street au fost susţinuţi de reducerile ratelor dobânzilor Fed şi de entuziasmul legat de inteligenţa artificială, înregistrând creşteri între 13% şi 20%.

În Europa, investitorii au urcat pe valul companiilor de apărare şi al planului masiv de investiţii publice promis în Germania. Frankfurt a câştigat 23,01%, Paris 10,41%, Milano 31,46% şi Londra 21,51%.

Dar creşterea cea mai puternică a numărului de milionari (9,4%) a fost observată în Asia-Pacific, sub impulsul semiconductorilor, cu Japonia şi China în frunte.

În America de Nord, numărul acestora a crescut cu 9,1%, datorită Statelor Unite, care au înregistrat cei mai mulţi milionari noi în termeni absoluţi (+736.000, sau 9,2%, ajungând la 8,7 milioane).

După un declin în 2024, şi Europa a înregistrat o creştere a numărului de milionari cu 6,5%. Luxemburg (+13,5%) şi Germania (+11,1%) conduc clasamentul, mult înaintea Franţei (+2,7%).

Africa (+4,1%) şi America Latină (+0,3%) au înregistrat de asemenea creşteri, în timp ce Orientul Mijlociu a fost singura regiune care a înregistrat un declin (-1,4%), penalizată în special de scăderea preţului petrolului.

În ce priveşte populaţia ultra-bogată, cu active de cel puţin 30 de milioane de dolari, aceasta a crescut cu 9,4%, ajungând la aproximativ 250.000 de persoane. Averea lor a crescut cu 9,7%.

La studiul efectuat în ianuarie au participat 6.510 persoane bogate din America, Europa, Asia-Pacific şi Orientul Mijlociu.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră. Cum poate omul să rămână stăpân într-un viitor al AI? S-a lansat conceptul de „capital de autonomie economică”
Premieră. Cum poate omul să rămână stăpân într-un viitor al AI? S-a lansat conceptul de „capital de autonomie ...
Cum va putea omul să rămână stăpân într-un viitor deloc îndepărtat în care Inteligența Artificială (AI) va fi prezentă în toate aspectele vieții? Este întrebarea rostită astăzi de......
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va crește ușor până la 1.400 mc/s, dar va rămâne cu mult sub media multianuală a lunii octombrie
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va crește ușor până la 1.400 mc/s, dar va rămâne cu mult sub media multianuală ...
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar la 1.300 mc/s în următoarele cinci zile, ...
Kim Jong Un cere Armatei nord-coreene să se întărească și să se purifice ideologic pentru a se transforma rapid într-o forță de elită impecabilă
Kim Jong Un cere Armatei nord-coreene să se întărească și să se purifice ideologic pentru a se transforma rapid într-o ...
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a îndemnat la întărirea Armatei ţării sale şi la transformarea sa "cât mai rapid ...
Cristian Popa (BNR): România a ajuns la 70% din convergența europeană, dar riscă să meargă înapoi. Nu este un drum cu un sens unic
Cristian Popa (BNR): România a ajuns la 70% din convergența europeană, dar riscă să meargă înapoi. Nu este un drum ...
România a ajuns la aproximativ 70% din nivelul de convergență economică reală cu Uniunea Europeană, după ce a pornit ...