Poliţa RCA se scumpeşte sau se schimbă legea. Trimestrul I 2019 a adus cea mai mare rată a daunei din ultimii trei ani

Rata daunelor la RCA a crescut în trimestrul I 2019, până la 122,51% faţă de 97,27% în trimestrul I din 2017, conform Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Mădălin Roşu, preşedintele BAAR, identifică printre cauzele acestei majorări valoarea mărită a unor reparaţii din service-urile auto, iar ca soluţie eventuale modificări legislative pe care ASF le-ar putea face pentru a stopa trendul general de creştere a daunelor pe auto. În opinia ECONOMICA.NET efectele unei daunalităţi ridicate pot fi: fie majorarea tarifelor  RCA (cu 20%, în condiţiile actuale), fie retragerea sau falimentul unor asigurători din piaţa RCA.
Gabriela Ţinteanu - D, 23 iun. 2019, 18:41
Poliţa RCA se scumpeşte sau se schimbă legea. Trimestrul I 2019 a adus cea mai mare rată a daunei din ultimii trei ani

Într-o piaţă suprareglementată, cu tarife de referinţă prestabilite, pe zona asigurărilor RCA, s-a înregistrat şi cea mai mare rată combinată a daunei şi cea mai mare rată a daunei simple din ultimii trei ani. Creşterea daunalităţii s-a înregistrat pe tot segmentul auto, dar cea mai mare creştere au avut-o, spre deosebire de ceilalţi ani, daunele materiale aferente RCA şi nu cele de pe zona de vătămări corporale ca până acum.

 “Industria de asigurări a atras atenţia încă de la publicarea noii legi RCA 132/2017 ca sunt articole care vor fi folosite de anumiti jucatori din zona de reparaţii auto în favoarea lor chiar în anumite cazuri în mod abuziv, şi iată că acum, la doi ani după publicarea Legii vedem efectele în mod concret”, a declarat Madalin Rosu presedinte BAAR.                                                                                                              

În 2011, când rata combinată a daunei pe asigurări auto obligatorii a ajuns în Italia la 103%, FMI a solicitat pieţei italiane să intervină cumva în adoptarea unor bareme pentru evaluarea daunelor morale pentru a preîntâmpina eventuale efecte nedorite pentru economie în general şi indirect către consumatorul final. În România, conform ultimelor date furnizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), la sfârşitul trimestrului I din 2019, rata combinată a daunei pe general a ajuns la 110%, iar cea specifică asigurărilor RCA la 122%. Iar trendul daunelor auto este în continuă creştere, potrivit jucătorilor din piaţă.

Este nevoie de o abordare diferită atât din partea companiilor de asigurări care trebuie să ţină mult mai atent costurile sub control, cât şi din partea brokerilor şi a service-urilor auto. „Trebuie să înţelegem cu toţii că e nevoie de o balanţă în tot şi nu de excese dintr-o parte sau alta pentru a avea un parcurs lin într-o piaţă greu încercată de-a lungul timpului. Suntem încrezători ca Autoritatea de supraveghere va regla în curând anumite aspecte legislative pentru că o continuare a înrăutăţirii ratei daunei nu face bine nimănui şi mai mult poate afecta pe termen mediu şi lung atât credibilitatea cât mai ales stabilitatea financiară a pieţei de asigurări”, a mai spus Mădălin Roşu.

Mai mult, pe ansamblul întregii piețe, prima medie RCA anualizată a crescut ușor, cu aproximativ 3%, în trimestrul I al acestui an, comparativ cu același trimestru din anul precedent, înregistrând valoarea de 609 lei. Dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale în primele trei luni ale anului 2019 s-a diminuat comparativ cu trimestrul I din anul precedent cu 9%, iar cea pentru daune materiale a crescut cu 14%.

Rata combinată a daunei calculată pe date cumulate pentru toate clasele de asigurări generale s-a situat în trimestrul I 2019 la o valoare de 110,6%, în creștere comparativ cu indicatorul aferent aceleiași perioade din anul precedent ce înregistra o valoare ușor sub nivelul de 100% (99%).

„În trimestrul I 2019, se observă o creștere a ratei daunei combinate pentru asigurările auto (clasa A3 și A10) comparativ cu perioada similară a anului anterior. Toate cele 14 societăți de asigurare care practică asigurări CASCO au înregistrat în anul 2018 o rată combinată a daunei mai mare de 100%, cea mai mică valoare fiind de 102%, în timp ce nivelul maxim atins s-a situat la 199%. Comparativ cu perioada similară a anului anterior, se observă creșterea medianei ratei combinate a daunei, astfel că 7 dintre cele 14 societăți dețin o rată combinată sub valoarea medianei (133%)”, arată raportul trimestrial al ASF.

În trimestrul I 2019 rata combinată a daunei pentru clasa A10 a crescut comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior atât la nivel cumulat, pe total piață, cât și la nivel individual pentru aproximativ toate societățile de asigurare cu o singură excepție. Toate societățile (dintre cele care practică și RCA) au înregistrat rate combinate ale daunei pentru clasa A10 mai mari de 100% la 31 martie 2019. 5 dintre cele 10 societăți de asigurare care practică asigurări din clasa A10 au înregistrat rate combinate sub valoarea medianei (126%).

Majorarea peste limite (supraunitară) a ratei combinate a daunei poate avea ca efect scumpirea poliţelor de asigurare, pentru diminuarea pierderilor, renunţarea unor companii la a mai practica acest tip de asigurare sau chiar falimentul acelor asigurători care în foame de cashflow vor accepta să vândă în continuare RCA, chiar şi pe pierdere. Practic, la valoarea actuală a ratei combinate a daunei, de 122%, valoarea poliţei RCA ar trebui să crească cu 20%.

Te-ar mai putea interesa și
Partidul de extremă dreapta AfD a obținut o victorie istorică în Saxonia-Anhalt și revendică guvernarea în landul german. Ce spun primele exit-poll-uri
Partidul de extremă dreapta AfD a obținut o victorie istorică în Saxonia-Anhalt și revendică guvernarea în landul ...
AfD și-a dublat scorul obținut la ultimele alegeri în acest land, dar rămâne de văzut deocamdată dacă va reuși să formeze guvernul. Situația va fi mai clară după clarificarea......
Germania pregătește un scut anti-drone pentru orașele importante. Ce măsuri sunt luate
Germania pregătește un scut anti-drone pentru orașele importante. Ce măsuri sunt luate
Germania intenționează să creeze un scut amplu de protecție pentru a preveni atacuri precum tentativa eșuată asupra ...
Trei candidați pe un loc de practică la EGGER. Compania nu găsește suficienți specialiști tehnici. Ce le lipsește candidaților și ce ingineri sunt cel mai greu de găsit
Trei candidați pe un loc de practică la EGGER. Compania nu găsește suficienți specialiști tehnici. Ce le lipsește ...
Companiile industriale găsesc tot mai greu angajați, iar în cazul anumitor specializări profesioniștii cu experiență ...
ASF vrea să sprijine introducerea unor cursuri de FinTech şi finanţe digitale în curricula universitară
ASF vrea să sprijine introducerea unor cursuri de FinTech şi finanţe digitale în curricula universitară
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) intenţionează să dezvolte, în colaborare cu mediul academic, proiecte comune ...