Normele de aplicare ale Legii privind indemnizaţiile pentru mame au fost puse în dezbatere

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă Guvernului privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Economica.net - lun, 23 mai 2016, 14:32
Normele de aplicare ale Legii privind indemnizaţiile pentru mame au fost puse în dezbatere

Ministerul precizează că documentul asigura, în principal, aplicarea unitară la nivelul întregii ţări a legislaţiei în domeniu, prin punerea în acord a normelor metodologice cu prevederile Legii nr. 66/2016, actul normativ care a modificat, anul acesta, în aprilie, programul de acordare a concediului şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor.

Astfel, eliminarea opţiunilor de concediu şi a nivelurilor maxime ale indemnizaţiei, modul de stabilire a celor 12 luni de eligibilitate din ultimii 2 ani înainte de naşterea copilului, dar şi modalitatea de stabilire a veniturilor care se iau în calcul în raport cu perioada de eligibilitate sunt doar câteva dintre măsurile propuse prin noul proiect normativ.

De asemenea, se prevede prelungirea, din oficiu, a perioadei de acordare a stimulentului de inserţie pentru persoanele care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 66/2016, se aflau în plată, prelungirea sau reluarea concediului pentru creşterea copilului şi a indemnizaţiei în cazul celor care au optat, în baza reglementărilor anterioare, pentru concediul de până la 1 an, dar şi reluarea, tot din oficiu, a plăţii drepturilor în cazul în care au fost suspendate ca urmare a neachitării impozitelor şi taxelor locale, inclusiv pe perioada de suspendare.

Proiectul mai stabileşte că persoanele care au născut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 66/2016 şi care nu au îndeplinit condiţiile de eligibilitate prevăzute de OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, dar îndeplinesc condiţiile mai favorabile referitoare la cele 12 luni de eligibilitate din ultimii doi ani înainte de naşterea copilului, pot beneficia de drepturile conferite de lege, de la data depunerii cererii.

În plus, la solicitarea indemnizaţiei de creştere a copilului va fi suficientă depunerea în copie a documentelor justificative şi confruntarea acestora cu originalul, fără a mai fi nevoie de legalizarea lor. Mai mult, în cazul copiilor născuţi în străinătate, certificatul/extrasul de naştere va fi solicitat în traducere autorizată, nu şi legalizat, ca până acum.

Potrivit normelor de fundamentare, aplicarea Legii nr. 66/2016 anul acesta ar conduce la un efort bugetar suplimentar de aproximativ 226 milioane lei, în plus faţă de bugetul alocat în 2016, de 1,830 miliarde de lei.

Conform estimărilor ministerului, numărul de beneficiari ai indemnizaţiei va creşte de la 138.700 în prezent la 140.000, iar aproximativ 78.000 de persoane aflate în prezent în plata indemnizaţiei vor beneficia de indemnizaţia minimă majorată de la 600 lei la 1.062 lei. De asemenea, circa 5.500 de persoane care primesc în prezent indemnizaţia maximă vor beneficia de eliminarea plafonului maxim al indemnizaţiei, pentru 52.000 de persoane aflate în plata indemnizaţiei cuantumul indemnizaţiei va rămâne neschimbat, iar aproape 4.000 de persoane vor beneficia şi de flexibilizarea condiţiei de eligibilitate prin luarea în considerare a perioadei de 12 luni din ultimii 2 ani anteriori naşterii copilului. În plus, stimulentul de inserţie se va majora pentru 39.000 de persoane aflate în plata acestuia, în condiţiile în care perioada de acordare a stimulentului de inserţie se va prelungi pentru aproximativ 2.000 persoane.

Totodată, va fi nevoie de un efort bugetar suplimentar de circa 16 milioane lei pentru majorarea indemnizaţiei acordată persoanelor aflate în concediul pentru creşterea copilului cu handicap între 3 ani şi 7 ani, pentru cei aproximativ 4.000 de beneficiari.

Totodată, vor fi necesari aproximativ 100.000 de lei pentru modificarea programului informatic de la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Sociala în vederea actualizării programului informatic în baza căruia se stabilesc drepturile.

Documentul a fost publicat la data 23 mai 2016, iar propunerile, sugestiile şi opiniile cu privire la acest proiect pot fi transmise la adresa de e-mail [email protected] în termen de 10 zile calendaristice.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...