Normele EURO 7 vor fi „îmblânzite”. Decizia finală, în mâinile Parlamentului European

După ce mai multe state europene au solicitat eliminarea sau, măcar, relaxarea normelor EURO 7, Comisia Europeană a adoptat o nouă variantă a propunerii sale.
Robert Stan - D, 24 sept. 2023, 18:11
Normele EURO 7 vor fi „îmblânzite”. Decizia finală, în mâinile Parlamentului European

Noua propunere privind normele EURO 7 este o versiune simplificată a celei adoptate deja de Comisia Europeană. Prezentată de Spania, noua variantă a normelor EURO 7 a fost acceptată formal de majoritatea statelor UE, varianta care va ajunge pe masa Parlamentului European fiind dependentă de rezultatul unei reuniuni ministeriale a statelor membre care va avea loc, luni, 25 septembrie 2023.

Cele opt țări ale Uniunii Europene care s-au opus normelor EURO 7, inclusiv România, Franța și Italia, au argumentat că producătorii de automobile sunt deja supuși unor eforturi financiare majore pentru a respecta interdicția planificată pentru 2035 cu privire la comercializarea de mașini noi cu motoare care emit CO2.

În același timp, producătorii europeni de automobile au susținut încă de la dezbaterea noilor norme de depoluare că standardul Euro 7 – care urmează să intre în vigoare în vara lui 2025 – este prea costisitor, iar câștigurile în privința mediului ar fi marginale.

De exemplu, Luca de Meo, CEO al grupului Renault și președinte ACEA, a declarat că EURO 7 va distrage atenția industriei auto de la utilizarea exclusivă a energiei electrice și va forța producătorii de automobile să investească în motoare cu ardere care nu au viitor cert. Iar CEO-ul Stellantis, Carlos Tavares, consideră că propunerile vor duce la prețuri mai mari pentru vehicule, limitând libertatea de mișcare pentru unii cetățeni europeni.

Chiar mai grav, Mihai Bordeanu, cel care gestionează destinele mărcii Dacia în România, declara pentru LifeNews.ro în mai 2023 că termenul până la care producătorii auto trebuie să treacă la standardele EURO 7, vara lui 2025, este nerealist și ar putea însemna închiderea temporară a uzinelor de asamblare.

Un studiu realizat de Frontier Economics având la bază datele furnizate de membri ACEA a confirmat în mai 2023 că estimările inițiale cu privirea la creșterea costurilor de producție per vehicul odată cu trecerea la EURO 7 ar fi de până la circa 2.000 de euro.

Tot în primăvara acestui an, ministrul român al Economiei, Florin Spătaru, declara că are rezerve în privința EURO 7, iar omologul său francez, Bruno Le Maire, susținea că producătorii de automobile ar trebui să fie scutiți de costurile suplimentare rezultate din implementarea acestui nou standard de depoluare.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...