1EUR = 4.8286 RON | Bucureşti 17 º

News

Norofert Group închide plasamentul privat într-o singură zi datorită suprascrierii și atrage 1,5 milioane lei de la investitori

Norofert Group închide plasamentul privat într-o singură zi datorită suprascrierii şi atrage 1,5 milioane lei de la investitori, înainte de listarea pe Bursa de Valori Bucureşti, potrivit unui comunicat al companiei. 

19 iul, 2019 | Agerpres

Pe 18 iulie 2019, Norofert SA, cel mai important producător de inputuri ecologice din România, a încheiat cu succes oferta de plasament privat pentru acţiunile sale. Oferta, care a început în dimineaţa zilei de 18 iulie, s-a încheiat în 8 ore de la lansare, devenind astfel cea mai rapidă ofertă privată de pe Bursa de Valori Bucureşti din ultimii ani. Intermediarii tranzacţiei au fost Goldring şi Tradeville, iar Cornerstone Communications a asistat compania în relaţiile cu investitorii.

În cadrul plasamentului privat, compania a oferit spre vânzare 712.500 acţiuni noi. Iniţial, oferta a fost prevăzută să se desfăşoare în perioada 18 iulie - 18 august 2019, dar, din cauza suprasubscrierii, a fost închisă în termen de 8 ore, compania reuşind să atragă suma de 1,5 milioane de euro (7.125.000 de lei). În cadrul plasamentului privat, au participat 71 de investitori, iar subscrierea minimă a fost de 50.000 de lei.

"Mulţumim tuturor investitorilor pentru interesul mare faţă de oferta noastră! Suntem extrem de entuziasmaţi că am reuşit să închidem plasamentul în mai puţin de o zi şi considerăm încrederea şi sprijinul oferit de piaţă ca o dovadă de încredere în echipa şi în capacităţile noastre. Momentul desfăşurării plasamentului a fost perfect deoarece începem campania de vânzări de toamnă şi, împreună cu colegii mei, aşteptăm cu nerăbdare să ne apucăm de treabă pentru a îndeplini promisiunea pe care am făcut-o acţionarilor noştri", a spus Vlad Popescu, preşedintele Consiliului de Administraţie şi acţionar majoritar al Norofert SA.

În ciuda sezonului estival şi a lichidităţii reduse pe piaţă, ambele case de brokeraj au reuşit să suprasubscrie oferta în urma unui interes foarte mare venit din partea investitorilor. Plasamentul privat a avut o rată de subscriere de peste 150%, iar investitorii au subscris peste 1.000.000 de acţiuni. Datorită interesului deosebit faţă de ofertă, compania, împreună cu brokerii, a decis să introducă alocarea pro-rata, pentru a permite tuturor investitorilor care au subscris în perioada de plasament privat să primească o participaţie în companie. Potrivit termenilor documentului de ofertă, indicele de alocare va fi determinat la nivelul fiecăruia dintre cei doi membri ai Sindicatului de Intermediere, în funcţie de rata de subscriere a cotei de ofertă alocate lor.

"Povestea Norofert ne-a captat interesul încă de la prima întâlnire şi am fost convinşi ca va atrage şi atenţia investitorilor. Ne mândrim să colaborăm cu antreprenori români ambiţioşi, iar Norofert însumează toate caracteristicile unui antreprenor român ambiţios şi curajos. Sunt convins că succesul rapid de ieri poate fi o sursă de inspiraţie şi motivaţie pentru alţi antreprenori, care vor lua în calcul şi opţiunea pieţei locale de capital. Mulţumim atât investitorilor cât şi lui Vlad şi echipei Norofert pentru încrederea lor şi aşteptăm cu nerăbdare continuarea colaborării noastre pe viitor şi atragerea de capital suplimentar pentru dezvoltarea Norofert", a declarat Virgil Zahan, CEO al casei de brokeraj SSIF Goldring, care a fost brokerul principal al acestei tranzacţii.

Următorul pas este pregătirea tuturor documentelor de admitere la tranzacţionare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti. Compania îşi propune ca prima zi de tranzacţionare să aibă loc în septembrie 2019. Acţiunile se vor tranzacţiona sub simbolul NRF. În urma plasamentului privat, Vlad Popescu şi familia sa deţin o participaţie de 64,48% în Norofert SA, în timp ce free-float-ul pe bursă va fi de 35,52%. Odată ce compania va intra la tranzacţionare pe AeRO, Norofert va deveni prima companie din sectorul agro-tech listată la Bursa de Valori Bucureşti.

"Suntem încântaţi să vedem un participant al programului IPO Bootcamp by Tradeville, finalizând cu succes plasamentul privat la mai puţin de un an de la participarea în programul nostru. Sperăm că tot mai multe companii private vor folosi piaţa de capital din România pentru a-şi finanţa proiectele, pentru a stimula inovaţia şi a dezvolta economia. Un mare mulţumesc tuturor investitorilor care au participat la acest proiect şi companiilor curajoase, precum Norofert, care aleg să devină companii publice", a declarat Mihaela Bîciu, preşedinte şi CEO SSIF Tradeville, cel mai mare broker de retail din România şi celălalt membru al Sindicatului de Intermediere.

În 2018, Grupul Norofert a înregistrat venituri consolidate de aproximativ 10 milioane lei, o creştere de 92% faţă de 2017 şi un profit net de 4 milioane lei. Pentru 2019, conform informaţiilor prezentate în documentul de ofertă, compania intenţionează să obţină venituri de 15 milioane lei şi un profit de 6 milioane lei. Principalul factor determinant pentru această creştere a veniturilor va fi noua linie de îngrăşăminte pentru agricultura convenţională, pe care compania a dezvoltat-o în ultimele luni şi intenţionează să o lanseze spre vânzare începând cu luna septembrie a acestui an.

"Suntem mândri că am avut oportunitatea de a lucra cu Norofert încă din prima zi de când au decis să se listeze la Bursa de Valori Bucureşti şi că am avut şansa unică să fim parte a acestei călătorii inspiraţionale. Interesul de neegalat venit din partea investitorilor de retail este un semn clar pentru toate IMM-urile din România care au potenţial de creştere şi au nevoie de capital pentru dezvoltare că investitorii locali sunt pregătiţi să sprijine companiile inovatoare care doresc să-şi ducă afacerile la nivelul următor. Au nevoie doar de curaj şi de partenerii potriviţi care să le asiste în acest proces", a declarat Zuzanna Kurek, Partener la Cornerstone Communications şi membru în Consiliul de Administraţie al Norofert SA.

Din capitalul strâns, 550.000 de euro vor fi investiţi pentru achiziţionarea de utilaje moderne pentru optimizarea timpului de producţie din noua fabrică din Filipeştii de Pădure, 400.000 de euro vor fi direcţionaţi către creşterea echipei de vânzări cu 15 noi angajaţi pentru acoperirea întregului teritoriu al României, 300.000 de euro vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de materii prime de calitate superioară şi construirea unui laborator pentru cultivarea şi dezvoltarea de tulpini bacteriene proprii, 200.000 de euro pentru achiziţionarea de seminţe de grâu pentru a le oferi fermierilor împreună cu îngrăşămintele, 50.0000 de euro vor fi investiţi în omologarea noilor produse.

Compania se aşteaptă să vadă efectul pozitiv al investiţiilor făcute cu capitalul atras deja la sfârşitul anului 2019, deoarece noua fabrică va permite Norofert să-şi mărească producţia de zece ori, precum şi să îşi extindă semnificativ capacitatea de depozitare.

Grupul Norofert este unul dintre cei mai importanţi producători români de inputuri ecologice şi un jucător experimentat pe piaţa locală de agricultură ecologică. Înfiinţată în anul 2000 ca o afacere de familie, compania a fost iniţial importatoare de îngrăşăminte de înaltă calitate din pieţele occidentale în România. În anul 2015, când Vlad Popescu a preluat conducerea, compania a început să producă îngrăşăminte bio, produse fitosanitare organice, cum ar fi insecticide şi fungicide, precum şi tratamente pentru seminţe şi tratamente foliare folosind propriile reţete originale. Între anii 2017 şi 2019, compania a înregistrat o creştere rapidă după ce a dezvoltat o tehnologie patentată numită BioChain, care utilizează doar materii prime de origine vegetală şi animală, componente bacteriene şi microorganisme ca ingrediente în fabricarea produselor. În august 2018, Norofert a lansat o premieră pe piaţa românească prin introducerea tuturor produselor sub formă de tabletă efervescentă. În iulie 2019, Norofert a lansat Norofert Fito, o nouă linie de îngrăşăminte organice şi inputuri bio pentru grădinărit şi fermieri mici.

La sfârşitul lunii iunie, compania s-a transformat în SA şi a numit un Consiliu de Supraveghere format din 3 membri - Vlad Popescu în calitate de Preşedinte, Cristian Logofătu (CFO şi cofondator Bittnet Group) şi Zuzanna Kurek (Partener & cofondator la Cornerstone Communications) ca membri independenţi.

Loading...

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO