Nou Cod al insolvenţei pentru „scoaterea rapidă” a firmelor neviabile, până în 2014

Guvernul a asigurat Fondul Monetar Internaţional că până la finele lunii decembrie va înainta Parlamentului un nou proiect care să reglementeze procedura insolvenţei, cu prevederi mai clare care să sprijine salvarea din timp a afacerilor viabile şi să asigure "ieşirea rapidă" a firmelor neviabile.
Economica.net - J, 14 nov. 2013, 14:32
Nou Cod al insolvenţei pentru

Asigurarea a fost inclusă în scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în negocierile din această lună.

„După ce ordonanţa de urgenţă privind Codul insolvenţei a fost decisă de Curte ca fiind neconstituţională, ne vom consulta cu toate părţile implicate relevante asupra revizuirii proiectului. Vom prezenta Parlamentului o lege până la sfârşitul lunii decembrie 2013, vizând o mai bună susţinere pentru salvarea din timp a firmelor viabile şi ieşirea rapidă a celor non-viabile”, se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.

Guvernul asigură că noul text va fi elaborat în consultare cu staff-ul FMI şi se va baza pe recomandările acestora, cel puţin în ceea ce priveşte procedurile premergătoare insolvenţei, votul creditorilor, finanţările prioritare, rangul creanţelor şi cerinţele de notificare.

Prin Codul Insolvenţei, Guvernul a abrogat vechea Lege 85/2006 privind procedura insolvenţei şi a decis că noile prevederi cuprinse în Cod vor fi aplicate din 25 octombrie inclusiv procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă aflate în derulare.

La sfârşitul lunii octombrie, Curtea Constituţională a admis însă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului şi a constatat că întreg actul normativ este neconstituţional.

Avocaţii au precizat atunci că ordonanţa de urgenţă produce efecte juridice până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale, dată de la care va reintra în vigoare Legea 85/2006 a insolvenţei.

Decizia Curţii Constituţionale a fost criticată de premierul Victor Ponta, care a acuzat instituţia că sprijină evaziunea fiscală şi nu lasă Guvernul să combată acest fenomen, el afirmând despre actuala lege a insolvenţei că încurajează companiile să nu plătească taxele.

Ponta a adăugat că actuala lege a insolvenţei este „o lege proastă” şi a spus că este hotărât să o schimbe pentru a sprijini companiile „serioase” să investească, să plătească şi să fie „actorii corecţi” în economia românească.

Te-ar mai putea interesa și
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat în sus mâinele încătușate la ieșirea din sediul DIICOT
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat ...
Update: Călin Georgescu a fost scos în cătușe din sediul DIICOT. La ieșire el a ridicat în aer mâinile, astfel încât să se vadă clar că este încătușat. Georgescu este dus la Arestul......
Percepția românilor asupra propriei bunăstări s-a deteriorat în ultimul an. Presiunea financiară devine principalul obstacol în calea unei vieți mai bune – sondaj IRES
Percepția românilor asupra propriei bunăstări s-a deteriorat în ultimul an. Presiunea financiară devine principalul ...
O treime dintre români consideră că propria calitate a vieții a scăzut în ultimul an, iar presiunea financiară generată ...
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Cerha Hempel București a anunțat astăzi că a fuzionat cu societatea de avocatură românească Bohâlțeanu & Asociații ...
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile de vânzare de energie pe 20 de ani pentru că “nu a existat niciun participant”
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile ...
SNN a confirmat că a oprit licitațiile de vânzare de energie electrică pe 20 de ani de acum înainte, prin contracte ...