Nou record zilnic la înmagazinarea de gaze pentru iarnă, importurile de gaz rusesc duduie. Aproape 90% din producția internă a României se stochează

Pe fondul unei producții interne mai ridicate, a importurilor în creștere și al consumului mic, România înmagazinează și azi o cantitate record de gaze naturale, pregătindu-se pentru o iarnă care se anunță complicată.
Mihai Nicuţ - J, 14 iul. 2022, 10:17
Nou record zilnic la înmagazinarea de gaze pentru iarnă, importurile de gaz rusesc duduie. Aproape 90% din producția internă a României se stochează

Producția internă de gaze naturale a României, asigurată preponderent de Romgaz, Petrom, și mai nou, Black Sea Oil and Gas, este astăzi de 23,7 milioane de metri cubi, conform datelor Transgaz de la ora 08.00. Importul net de gaze naturale este la un volum foarte mare: 9,6 milioane de metri cubi – în țară intră 14,1 milioane de metri cubi din sud (mai ales prin Negru Vodă și cantități mai mici prin Giurgiu) și ies 4,5 milioane de metri cubi, spre rețeaua ungară, prin punctul Arad-Csanadpalota. Ungaria, care are contract de furnizare de gaze rusești și livrările pare că merg conform planului, folosește România drept țară de tranzit pentru a primi gazul rusesc care intră în Europa prin sud, prin gazoductul Turk Stream

Ca atare, volumul de gaze înmagazinate azi în România este de 21 de milioane de metri cubi, adică echivalentul a peste 88% din producția națională, pe fondul consumului mic dar mai ales a importurilor semnificative. Este o valoare record a stocării zilnice consemnată în acest ciclu de înmagazinare, care vine după alte două recorduri stabilite zilele trecute. Ieri se înmagazinau 20,5 milioane de metri cubi gaze iar acum două zile 16,5 milioane de metri cubi. Importurile sunt și ele la niveluri istorice pentru perioada de vară.

Iată situația de azi, potrivit Transgaz

Potrivit datelor Gas Infrastructure Europe, în data de 12 iulie, în depozitele subterane din România erau înmagazinați 15,77 TWh de gaze naturale, adică circa 48% din capacitatea totală – media UE este de 62%, dar comparația trebusă pusă în contextul în care România este una dintre puținele țări europene cu producție internă semnificativă, ce asigură iarna o parte din consum.

„Există o decizie la nivelul Uniunii Europene şi fiecare ţară membră trebuie să intre în iarnă cu 80% din capacitatea de depozitare. În momentul de faţă suntem puţin peste 40%, 41%. Angajamentul nostru, faţă de noi, în primul rând, şi faţă de Uniunea Europeană este ca până la 1 august să avem în depozite 46%. Până la 1 septembrie 57%, până la 1 octombrie 66% şi până la 1 noiembrie 80%”, a spus Nicolae Ciucă, la Constanţa, pe 28 iunie, când s-a inaugurat oficial investiția prin care BSOG a început să introducă în rețeaua de transport primele gaze noi din Marea Neagră.

Așadar, stocarea de gaze se face într-un ritm deja mult mai alert decât prognoza premierului, în condițiile în care s-a depășit acum, aproape de jumătatea lui iulie, estimarea de umplere de la 1 august.

Practic, în condițiile în care există temeri că Gazprom va restricționa alimentarea cu gaze a Europei, mai ales a celei occidentale, România pare că se pregătește asiduu pentru iarnă din acest punct de vedere, importând și înmagazinând mult, beneficiind și de faptul că pe la noi se face tranzitul de gaz rusesc către Ungaria.

Ce va face Ungaria

Guvernul Ungariei a declarat stare de urgenţă energetică şi a aprobat un plan de şapte măsuri în planul energiei, care va intra în vigoare de la 1 august, a anunţat miercuri şeful de cabinet al premierului Viktor Orban. Una dintre ele este interzicerea exportului de combustibili, inclusiv gaze, potrivit declarațiilor oficialilor maghiari. Asta înseamnă că, la iarnă, în teorie România nu va putea importa gaze din (sau prin) Ungaria, în situația în care fluxul de gaze rusești care ajung la noi prin sudul Dobrogei din rețeaua ungară va fi întrerupt, dar trebuie văzut cum va arăta exact documentul care instituie starea de urgență energetică în Ungaria. Chiar dacă România are producție internă de gaze ce îi asigură mai mult de trei sferturi din consumul anual și își umple depozitele, tot are nevoie de import curent de gaze iarna, cantitățile variind în funcție de temperatură.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...