Nouă scădere masivă a preţului spot al energiei electrice în România. Preţuri mici şi în Europa

Preţul spot al energiei electrice continuă să scadă pe piaţa românească şi pentru livrările de mâine, urmând tendinţa ultimelor zile. S-a ajuns la 130 de euro/MWh.
Mihai Nicuţ - S, 17 sept. 2022, 16:00
Nouă scădere masivă a preţului spot al energiei electrice în România. Preţuri mici şi în Europa

Prețul de închidere al pieței pentru ziua următoare (PZU) de energie electrică de la București este, mâine, de doar 662 de lei/MWh, potrivit datelor operatorului pieţei, OPCOM. Preţul acesta atât de mic nu a mai fost întâlnit de multă vreme pe piaţa de la Bucureşti. El este aproape la jumătate faţă de cel de azi (1.281 de lei/MWh) şi la aproape o treime din cel din ziua de tranzacționare precedentă (1.790 de lei/MWh).

Pe lângă faptul că vorbim despre o zi de duminică, cu un consum redus, este posibil ca scăderea să fie generată şi de faptul că mâine va bate destul de consistent vântul. Potrivit prognozei de la această oră, mâine turbinele eoliene vor produce la o putere medie zilnică de circa 1.600 MW, adică la circa 54% din capacitate, dar soarele nu va străluci prea tare (vom avea doar 10% factor de capacitate în fotovoltaic).

Piața spot de energie electrică de la București este cuplată prin preț cu cele din Ungaria, Cehia și Slovacia și, mai nou, cu cele din Austria, Polonia și Germania. În luna octombrie a anului trecut, piața spot de la București a fost cuplată, prin același mecanism, și cu piața din Bulgaria.

Mâine, preţul spot de la noi este identic cu cel din Bulgaria (134 euro/MWh) şi doar puţin peste cel din Ungaria. Schimburile vor fi şi de import şi de export cu fiecare dintre cele două reţele.

Pe multe piețe din Europa prețurile spot pentru energia electrică cu livrare duminică sunt la niveluri destul de mici comparativ cu preţurile din ultimele luni, după ce şi pentru ziua de sâmbătă, tranzacţiile s-au făcut la preţuri care nu au mai fost văzute, pe unele pieţe, de luni de zile. Puteţi vedea preţurile de mâine mai jos:

Pe de altă parte, Comisia Europană ar urma să aprobe un set de măsuri valabile pentru toate statele membre: o reducere a consumului de energie electrică în vârfurile de consum, plafonarea la 180 de euro/MWh a câştigurilor tuturor producătorilor cu excepţia celor pe gaze, şi o suprataxă pentru companiile din sectorul cărbunelui, petrolului şi gazelor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul belgian Puratos a ales România pentru primul său hub de inovație din Europa, în afara țării de origine
Gigantul belgian Puratos a ales România pentru primul său hub de inovație din Europa, în afara țării de origine
Grupului elvețian Puratos, unul dintre liderii mondiali în furnizarea de ingrediente și soluții pentru industria de panificație, patiserie și ciocolaterie, cu afaceri estimate la 55 de milioane......
Doi dezvoltatori imobiliari importanți se uită spre o piață aproape neexploatată în România. „Va fi următorul boom”
Doi dezvoltatori imobiliari importanți se uită spre o piață aproape neexploatată în România. „Va fi următorul boom”
Un nou concept de locuire ar putea prinde avânt în România și ar putea deveni unul dintre cele mai reprezentative, este ...
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, ...
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și ...