O nouă tulpină Coronavirus, detectată în sudul Californiei

O echipă internaţională de cercetători a detectat o nouă variantă a coronavirusului SARS-CoV-2 în sudul Californiei şi a descoperit că 44 la sută din mostrele prelevate şi studiate în luna ianuarie corespundeau acestei noi mutaţii, relatează EFE citat de Agerpres.
Economica.net - vin, 12 feb. 2021, 09:55
O nouă tulpină Coronavirus, detectată în sudul Californiei

Rezultatele acestei investigaţii au fost publicate vineri de revista Journal of the American Medical Association (JAMA). Cercetătorii au observat că noile variante tind să devină predominante prin intermediul unui proces de selecţie evolutivă deocamdată nu prea bine cunoscut.

Oamenii de ştiinţă înşişi au mărturisit confuzia pe care o provoacă utilizarea nedefinită în ultimele luni a termenilor „variantă”, „tulpină” sau „mutaţie”, atât în mass-media cât şi în publicaţiile ştiinţifice.

Terminologia se referă la replicarea virusului cu genom ARN care determină introducerea de mutaţii în întregul genom viral, au spus cercetătorii care au observat că doar când sunt selectate mutaţii specifice, sau un ansamblu de mutaţii, prin intermediul a numeroase runde de replicare virală, poate apărea o nouă variantă.

Când variaţia de secvenţiere produce un virus cu caracteristici fenotipice clar diferite, varianta se numeşte tulpină, iar când printr-o secvenţiere genetică şi o analiză filogenetică se detectează o nouă variantă ca ramură diferită în arborele filogenetic, atunci este vorba de o nouă linie de virusuri.

În cazul din California cercetătorii vorbesc despre „o variantă” a virusului SARS-CoV-2.

Cercetătorii au semnalat că în faza iniţială a pandemiei au existat nivele scăzute de evoluţie genetică, însă ulterior tulpina originală a fost înlocuită în multe regiuni ale lumii cu noi variante care au demonstrat o mai mare eficienţă în replicarea virală la fiinţele umane.

Datele cunoscute până acum sugerează că vaccinurile actuale şi-ar putea conserva capacitatea de a preveni multe spitalizări şi decese, chiar şi în cazul unei reduceri a eficacităţii generale care ar putea interveni ca urmare a apariţiei noilor variante.

California, cel mai populat stat al SUA şi care a înregistrat în total 45.639 de decese de la începerea pandemiei, a devansat statul New York care se situa încă din martie trecut pe primul loc în privinţa numărului deceselor asociate bolii COVID-19, potrivit bilanţului publicat joi de Universitatea Johns Hopkins.

Primul val al pandemiei a fost relativ uşor în California, comparativ cu statele de pe coasta de est, însă de la sfârşitul anului trecut situaţia din vestul ţării s-a agravat semnificativ, iar cazurile de COVID-19 s-au multiplicat.

În ce priveşte numărul de cazuri, California este în prezent statul cel mai afectat din Statele Unite, totalizând 3.454.751 de contagieri, de două ori mai mult decât New York.

Te-ar mai putea interesa și
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Platforma parcari.sector5.ro va fi disponibilă, de joi dimineaţa, pentru depunerea solicitărilor pentru locurile de parcare aferente anului 2026, actualizarea datelor personale sau a......
UPDATE 2.  Donald Trump a decis: Intră în Iran!  Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință de urgență la Ministerul de Externe: Suntem pregătiți!
UPDATE 2. Donald Trump a decis: Intră în Iran! Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România ...
După ce oficiali SUA au anunțat că retrag oameni din Orientul Mijlociu sugerând că situația din Iran ar putea escalada ...
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit  cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai ...
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și  verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției a avut loc la Palatul ...