Noul termen pentru a circula cu metroul din Drumul Taberei este jumătatea anului 2017

Metroul din Drumul Taberei ar putea fi funcţional pe Magistrala 5 de la mijlocul anului 2017, acest termen fiind unul realist, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, pe şantierul Magistralei 5 de metrou, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 07 iun. 2016, 14:19
Noul termen pentru a circula cu metroul din Drumul Taberei este jumătatea anului 2017

‘Am mai fost acum 4 săptămâni. Atunci nu am fost absolut deloc mulţumit de ceea ce am văzut la nivel de mobilizare. Acum este cu totul altceva. Schimbări au fost şi sunt în bine. Sunt staţii care sunt foarte avansate pe partea de finisare care se observă, şi pe partea de structură este clar, tunelele sunt racordate. Eu consider că termenul pe care l-am fixat împreună cu constructorii, mijlocul anului 2017 pentru a circula cu metroul, este realist. Iniţial acest termen fusese împins până la sfârşitul anului 2017, dar din punct de vedere al Ministerului Transporturilor acest termen nu este acceptabil’, a spus Costescu.

El a precizat că un alt obiectiv important este eliberarea cartierului de şantiere.

‘Un alt obiectiv foarte important este cât mai devreme să eliberăm cartierul. De 4 ani, Drumul Taberei este sufocat de şantiere şi pentru acele staţii unde avem posibilitatea trebuie să le eliberăm cât mai devreme. Primul exemplu, Orizont. Acum două săptămâni mi s-a promis că până pe 15 iulie va fi redat circulaţiei, este aproape gata, mai au până atunci, şi dacă merg în ritmul ăsta o să ne putem ţine de termene. Urmează celelalte staţii unde avem termen până la sfârşitul anului să redăm circulaţia la suprafaţă, este vorba de Favorit, Brâncuşi, Romancierilor. Şi ele pot fi eliberate. I-am rugat şi pe cei de la Metrorex şi pe constructori să încerce să devanseze decembrie, să meargă undeva înainte de noiembrie. Nu vreau să ne mai prindă zăpada cu şantiere la suprafaţă în aceste staţii pentru că este mult mai complicat şi pentru utilaje şi pentru noi toţi care mergem cu maşina sau ne deplasăm pe jos în această zonă’, a mai arătat ministrul Transporturilor.

În ceea ce priveşte zona Eroilor, şeful de la Transporturi a afirmat că se caută o soluţie parţială pentru deblocarea staţiei şi a zonei.

‘La Eroilor este o speţă mai complicată. Şi acolo încercăm. Acolo este vorba de blocarea unui nod important de circulaţie în Bucureşti şi acolo se caută soluţii. Vom veni măcar cu o soluţie parţială de deblocare a staţiei Eroilor şi a zonei’, a explicat Costescu.

De asemenea, ministrul Transporturilor a anunţat că într-o săptămână va ma intra un tren nou în exploatare.

‘În ceea ce priveşte trenurile, lucrurile nu sunt exact cum fuseseră stabilite iniţial, a fost acea problemă cu achiziţia care este acum în atenţia DNA de mai bine de un an şi ceva. Există soluţii. Într-o săptămână va mai intra încă un tren din cele 8 noi care urmează să fie date în exploatare şi până la sfârşitul lunii iunie va veni şi al optulea. Împreună cu trenurile de pe celelalte magistrale vom avea cu ce să circulăm chiar dacă nu vom lua alte trenuri. Flotele se dimensionează cu o rezervă de mentenanţă de 10%, Metrorex are ceva mai mare. Vom circula cu acele trenuri şi pe aceste magistrale noi şi va veni cu siguranţă şi vremea trenurilor noi. Acea licitaţie nu va sta blocată la infinit’, a mai spus ministrul de resort.

La rândul său, directorul general al Metrorex, Marin Aldea, a subliniat că în zona Eroilor se lucrează în prezent la străpungerea peretelui spre firul 1 al Magistralei 1 de metrou, iar până pe 15 iulie se va muta scutul Varvara pe firul 2.

‘La Eroilor se lucrează acum la străpungerea peretelui spre firul 1 al Magistralei 1 de metrou. Până pe 15 iulie se va muta scutul Varvara pe firul 2, acolo unde au fost probleme, unde a existat incidentul acela tehnic. Acesta se va muta până pe 15 iulie pe postamentul care deja este pregătit, se va cămăşui cu beton şi va începe excavarea aşa încât până la 15 august va străpunge firul de pe Magistrala 1 şi va fi mutat din nou pentru a continua excavarea spre puţul de scoatere scut spre Operă. Totodată, celălalt scut va străpunge peretele şi va ieşi fiind mutat ulterior pe firul 2 pentru a excava pe sub Dâmboviţa. Ele merg în paralel. Noi am luat în calcul ca excavarea să se realizeze până spre finele anului’, a subliniat şeful Metrorex.

Proiectul ‘Linia de metrou Magistrala 5: Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Operă) inclusiv Valea Ialomiţei’ se încadrează în Programul Operaţional Sectorial – Transport, Axa prioritară 2 – Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem naţional durabil de transport şi în Domeniul major de intervenţie 2 – Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii feroviare naţionale şi a serviciilor pentru călători.

Te-ar mai putea interesa și
România este sub media UE la ponderea energiei regenerabile în consumul final brut de energie – date Eurostat
România este sub media UE la ponderea energiei regenerabile în consumul final brut de energie – date Eurostat
Energia din surse regenerabile a reprezentat anul trecut 26,2% din energia consumată în Uniunea Europeană, în creştere de la 25,2% în 2024, iar România este uşor sub media europeană, arată......
Imobiliarele și aurul de investiții rămân principalele active pentru conservarea valorii averii în România
Imobiliarele și aurul de investiții rămân principalele active pentru conservarea valorii averii în România
Aurul și imobiliarele sunt considerate drept cele mai puternice active pentru protecția împotriva inflației, chiar dacă ...
După strâmtoarea Ormuz, un alt punct vital în transportul cu petrol este afectat, petroliere au fost lovite și aici. Cotația Brent se apropie rapid de 100 de dolari pe baril
După strâmtoarea Ormuz, un alt punct vital în transportul cu petrol este afectat, petroliere au fost lovite și aici. ...
Cel puțin două tancuri petroliere s-au întors din drumul spre strâmtoarea Bab el-Mandeb, dintre Marea Arabiei și Marea ...
Ce s-a întâmplat cu creditele din România, în iunie 2026 – date BNR
Ce s-a întâmplat cu creditele din România, în iunie 2026 – date BNR
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut cu 1,9% în iunie 2026, faţă luna anterioară ...