Nova Power & Gas a inaugurat oficial cea mai mare baterie din România, de 200 MW, și a început lucrările la o centrală pe gaze în ciclu combinat de 160 MW

Nova Power & Gas, parte a grupului E-INFRA, anunță intrarea în funcțiune și în exploatare comercială a celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, cu o putere de 200 MW și o capacitate de stocare de 400 MWh, localizată la Florești, județul Cluj. Tot astăzi, compania a anunțat începerea lucrărilor la centrala de producție în ciclu combinat de 160 MW din Câmpia Turzii, proiect care va intra în operare la sfârșitul anului 2026, arată un comunicat de presă
Mihai Nicuţ - vin, 12 dec. 2025, 18:47
Nova Power & Gas a inaugurat oficial cea mai mare baterie din România, de 200 MW, și a început lucrările la o centrală pe gaze în ciclu combinat de 160 MW

Valoarea celor două investiții depășește 350 de milioane de euro.

Prezent la evenimentul de inaugurare, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat:

„Stocarea energiei este infrastructura viitorului și reprezintă, în acest moment, una dintre soluțiile cele mai eficiente prin care putem reduce dezechilibrele din sistem, integra mai bine energia produsă de prosumatori și, cel mai important, ține sub control costurile pentru români.

Ministerul Energiei încurajează orice investiție – publică sau privată – care generează valoare pentru consumatorul final.

Ne dorim ca firmele românești din energie să devină campioni regionali, iar România să fie un pilon de stabilitate în regiune și un partener-cheie al Statelor Unite. Vom continua să îmbunătățim cadrul legislativ necesar pentru astfel de investiții, respectând rolurile și limitele instituționale ale statului. Vom continua să fim un partener deschis pentru toți cei care construiesc valoare în România”.

„Producerea de energie electrică, stocarea și serviciile de echilibrare arată strategia de investiții a companiei Nova Power & Gas pentru următorii ani. Compania are în plan să devină unul dintre principalii jucători în domeniul producției și furnizării de energie electrică și gaz din România, dar și extinderea accelerată regională în următorii ani”, a declarat Teofil Mureșan, Fondator și Președinte al Grupului E-INFRA.

nova dispecerat

Nova Power & Gas este în prezent lider național în capacitățile de stocare în baterii, cu 240 MWh operaționali. Compania își continuă portofoliul investițional, care include dezvoltarea unei noi centrale pe gaz de 200 MW și peste 600 MW/1200 MWh în viitoare proiecte de stocare, arată comunicatul.

Partenerul financiar tradițional al proiectelor dezvoltate de Nova Power & Gas este Banca Transilvania.

“Banca Transilvania felicită echipa Nova Power & Gas pentru realizarea istorică, instalarea celei mai mari baterii de stocare a energiei din România. Acest proiect, pe lângă faptul că dublează capacitatea de stocare a țării, contribuie esențial la asigurarea securității energetice, integrarea surselor regenerabile și la tranziția către un viitor sustenabil. Banca noastră finanțează deja o serie de proiecte, inclusiv capacități de stocare dezvoltate de grupul E-INFRA și desigur că avem un interes major pentru susţinerea acestui nou proiect”, a declarat Cosmin Călin, Director Executiv Senior Companii Mari, Finanțări Structurate și Factoring, Banca Transilvania.

NOVA POWER & GAS, parte a Grupului E-INFRA, este o companie 100% românească, ce acoperă întregul lanț energetic: producție, furnizare, stocare și investiții majore în infrastructură. Are o producție anuală de peste 550 GWh, dintre care peste 350 GWh regenerabile.

În paralel, compania își consolidează poziția de lider în stocarea energiei în baterii. Nova furnizează energie electrică și gaze naturale și dezvoltă proiecte esențiale pentru echilibrarea SEN, coordonate prin propriul Dispecerat Energetic.

Citește și:

PREMIERĂ Prețul energiei electrice pentru populație coboară la sub 1 leu/kWh în oferta unui furnizor. E cel mai bun preț din țară, sub cel al Hidroelectrica. Condițiile contractuale sunt speciale

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Litera raportează o cifră de afaceri în creștere cu peste 36% în 2025
Grupul Litera raportează o cifră de afaceri în creștere cu peste 36% în 2025
Grupul Litera a înregistrat în anul 2025 o cifră de afaceri consolidată de 327,9 milioane de lei (65,97 de milioane de euro), în creștere cu 36,4% față de nivelul de 240,4 milioane de lei......
Update: Ciucu spune că niște persoane s-au folosit de numele lui. E oficial. DNA arată cum a ajuns să-l agațe pe primarul Ciucu într-un dosar de luare de mită. Totul a pornit de la o firmă de pariuri, un cetățean bulgar și posibile șpăgi de 500 și 1.500 de euro
Update: Ciucu spune că niște persoane s-au folosit de numele lui. E oficial. DNA arată cum a ajuns să-l agațe pe primarul ...
Update: Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a publicat astăzi pe pagina sa de Facebook versiunea sa cu privire ...
Se reia lupta pentru combinatul Liberty Galați. Cinci nume importante pe lista de cumpărători, în frunte cu „regele asfaltului”, Umbrărescu
Se reia lupta pentru combinatul Liberty Galați. Cinci nume importante pe lista de cumpărători, în frunte cu „regele ...
Licitația pentru cumpărarea Combinatului Siferurgic Liberty Galați se reia, iar lista potențialilor cumpărători este ...
ANSVSA contestă decizia Comisiei Europene de a interzice României exporturile de oi din cauza focarelor de variolă și propune soluții pentru a nu afecta exporturi de 300 de milioane de euro
ANSVSA contestă decizia Comisiei Europene de a interzice României exporturile de oi din cauza focarelor de variolă și ...
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Alexandru Bociu, consideră ...