Nu Codul fiscal trebuie schimbat, ci filosofia Fiscului

ANAF devenise în 2015 vedeta economiei, controversată, dar vedetă, cu rezultate incredibile, pe care toată lumea le-a atribuit şefului instituţiei de la acea vreme, temperamentalul Gelu Diaconu. Având sprijin necondiţionat din partea premierului Ponta, care avea nevoie de încasări solide pentru a-şi alimenta măsurile populiste, Diaconu şi-a făcut o armată din ANAF şi a îmbrăcat-o ca atare.

Plecarea lui Ponta peste noapte din fruntea guvernului l-a lăsat pe Diaconu fără sprijin. Dacian Cioloş a venit cu o altă filosofie pentru Fisc. A vrut ca instituţia să se transforme într-un prieten al contribuabilului. Să nu-l mai terorizeze, ci mai de grabă să-l convingă. Cum şeful Fiscului avea altă părere, a fost înlăturat şi a fost pus în loc un om care se potrivea viziunii lui Cioloş, tehnocratul de Big 4 de la KPMG, Dragoş Doroş. 

Un tip mai degrabă anost, neînţeles de colegii din ANAF. A ţinut ca ANAF să fie cât mai puţin prezent atât pe televizoare cât şi în pieţe. Pace şi înţelegere. O abordare diametral opusă celei a lui Diaconu. Nu neapărat o filosofie greşita, dar diferită, din care a rezultat un minus de 2,1% în veniturile statului în condiţiile unei creşteri economice de circa 4,9% anul acesta şi a unui avans de două cifre (!) al consumului. 

Soluţia pentru aplicarea măsurilor votate de peste 45% dintre cetăţenii care au mers la urne ar putea fi revenire la o politică mai activă a Fiscului, şi nu tăierea unor măsuri aşteptate de economie aşa cum legiuieşte Codul fiscal al României. 

Propunerea liderului PSD, Liviu Dragnea, de a anula tăierile de taxe prevăzute de Codul fiscal e incorectă şi dezvăluie o neîncredere în resursele financiare. Dar asta ar fi valabil doar sub un nou Doroş. 

În contextul actual, alegerea şefului Fiscului ar putea fi chiar mai importantă decât desemnarea unui Premier. De această numire pot depinde chiar relaţiile României cu instituţiile internaţionale. Adică dacă vom avea sau nu nevoie de un nou acord cu FMI.