Nuclearelectrica a încheiat patru contracte de vânzare energie cu Electrica Furnizare

Societatea Naţională Nuclearelectrica a încheiat cu Electrica Furnizare patru contracte de vânzare energie electrică, în valoare totală de 29 milioane lei, conform unui raport remis, luni, Bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - lun, 24 nov. 2014, 15:38
Nuclearelectrica a încheiat patru contracte de vânzare energie cu Electrica Furnizare

Contractele au fost încheiate în urma licitaţiilor din data de 19 noiembrie, organizată pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale – PCCB, administrată de OPCOM.

Livrarea de energie electrică prevăzută de contracte va avea loc în perioada 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2015, la o putere constantă pe contract (5 MW), totalizând un volum de 175.200 MWh.

Valoarea totală a tranzacţiilor este de 28.999.980 lei, corespunzătoare preţurilor de închidere a licitaţiilor cuprinse între 165,52 – 165,53 lei/MWh.

La data de 20 noiembrie 2014, SNN avea la Electrica Furnizare o creanţă în sumă de peste 16,665 milioane lei şi nu avea nicio datorie.

Plata în cazul noilor contracte se va efectua la termenul scadent definit ca data de 15 a lunii următoare lunii contractuale de livrare a energiei.

Electrica Furnizare va constitui garanţii în favoarea SNN, care vor fi depuse cu cel puţin două zile lucrătoare înainte de începerea livrărilor.

Te-ar mai putea interesa și
Leroy Merlin și-a bugetat investiții de 24,5 milioane de euro pentru anul acesta. Are în lucru trei magazine noi
Leroy Merlin și-a bugetat investiții de 24,5 milioane de euro pentru anul acesta. Are în lucru trei magazine noi
Leroy Merlin România, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, investește 24,5 milioane de euro în 2026 pentru extinderea rețelei, digitalizare și consolidarea......
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Sustenabilitatea autentică, într-o piață ca a noastră, nu e un scor pe care ți-l dă cineva după ce ai completat un ...
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Când auzi cuvântul „licitație”, probabil te gândești la proceduri complicate, documente stufoase și multă birocrație, ...
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan creșterea masivă a capacității de rafinare, pentru a vinde și carburanți
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan ...
Kazahstanul, care a ajuns a dpua sursă de petrol a Europei, își crește transporturile de țiței, inclusiv către UE, ...