Număr record de expozanţi la Salonul de invenţii de la Geneva

Cea de a 42-a ediţie a Salonului de invenţii de la Geneva va găzdui un număr record de 790 de expozanţi, proveniţi din 45 de ţări, au anunţat miercuri organizatorii într-o conferinţă de presă, transmite AFP.
Economica.net - mie, 26 mart. 2014, 19:51
Număr record de expozanţi la Salonul de invenţii de la Geneva

În perioada 2-6 aprilie, peste o mie de invenţii noi vor fi prezentate pe o suprafaţă de 8.900 metri pătraţi la Palexpo din Geneva, locul unde sunt aşteptaţi aproximativ 60.000 de vizitatori, dintre care 42% sunt industriaşi, comercianţi şi oameni de afaceri veniţi din întreaga lume pentru a descoperi o invenţie care merită să fie comercializată.

‘Salonul de invenţii de la Geneva este cunoscut drept cel mai important loc din lume pentru a face cunoscut un produs în vederea comercializării sale’, a reamintit directorul general adjunct al Organizaţiei mondiale a proprietăţii intelectuale (OMPI), James Pooley.

În rândul expozanţilor, 26% sunt inventatori şi cercetători independenţi iar 74% reprezintă companii, institute de cercetare şi universităţi.

Chiar dacă sunt reprezentate toate cele cinci continente, mai mult de jumătate din expozanţi vin din Asia şi Orientul Mijlociu (54%), în frunte fiind China, urmează Europa (42%) şi 4% de pe alte continente. În schimb, SUA şi Japonia nu participă la acest salon din cauza diferenţelor care există între sistemele de brevetare, a explicat preşedintele salonului Jean-Luc Vincent. Organizatorii Salonului de invenţii de la Geneva cer ca fiecare invenţie să fie protejată de un brevet.

Printre invenţiilor care vor putea fi văzute de vizitatorii ediţiei din acest an se numără un scuter electric pliabil sau o uşă care se deschide în toate direcţiile.

În total, la Salonul de invenţii de la Geneva vor fi decernate 54 de premii.

La ediţia de anul trecut, marele premiu a fost acordat companiei româneşti MB TELECOM pentru sistemul de scanare cu raze X a avioanelor, numit Roboscan 2M Aeria

 

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...