Numărul autorizaţiilor de construire, în creştere cu 3,4% la 10 luni, dar în scădere cu 7,5% în septembrie

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în primele zece luni ale anului în curs a crescut cu 3,4% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent, la 36.720, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.
Economica.net - J, 29 nov. 2018, 07:51
Numărul autorizaţiilor de construire, în creştere cu 3,4% la 10 luni, dar în scădere cu 7,5% în septembrie

În luna octombrie a acestui an, s-au eliberat 3.705 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 7,5% faţă de luna septembrie 2018, şi cu 4%, faţă de luna octombrie 2017.

Potrivit datelor INS, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2018, au fost eliberate 36.720 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, creşteri înregistrându-se în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+449 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+400), Sud-Est (+275), Vest (+258), Nord-Vest (+126) şi Centru (+125).

Pe de altă parte, scăderi au fost consemnate în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-224 autorizaţii) şi Bucureşti-Ilfov (-185).

În luna octombrie 2018 s-au eliberat 3.705 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 66,3% sunt pentru zona rurală. Distribuţia în profil regional evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale de 301 autorizaţii, reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-103 autorizaţii), Sud-Est (-74), Sud-Muntenia (-72), Nord-Est (-71), Nord-Vest (-55), Sud-Vest Oltenia (-12) şi Centru (-3).

Creştere s-a înregistrat doar în regiunea de dezvoltare Vest (+89 autorizaţii).

De asemenea, în octombrie 2018 comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-156 autorizaţii), trend reflectat în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (-168 autorizaţii) şi Vest (-89).

Totodată, creşteri au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+54 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+24), Sud-Muntenia (+17), Nord-Vest (+4) şi Nord-Est (+2).

În regiunea de dezvoltare Centru s-a eliberat acelaşi număr de autorizaţii ca în luna octombrie 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...