Numărul funcţiilor de conducere în ASF va fi redus cu 35%, de la 1 octombrie 2014

Numărul funcţiilor de conducere în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară /ASF/ va fi redus cu peste 35%, conform noii organigrame a instituţiei, aprobată vineri de Consiliul ASF.
Economica.net - vin, 30 mai 2014, 14:42
Numărul funcţiilor de conducere în ASF va fi redus cu 35%, de la 1 octombrie 2014

‘Noua organigramă a ASF, care va deveni operaţională de la 1 octombrie 2014, urmăreşte transformarea Autorităţii într-o instituţie mai flexibilă şi orientată spre eficienţă, reduce nivelele ierarhice de la 5 la numai 3 şi desfiinţează poziţii de management intermediare. Ca urmare, funcţiile de conducere vor fi reduse cu peste 35%’, precizează un comunicat al ASF remis vineri AGERPRES.

Potrivit ASF, în continuare se vor evalua poziţiile din organigramă şi se vor ajusta pachetele salariale potrivit noilor atribuţii.

‘Mă aştept ca, până la finalul acestui an, noua structură a ASF să funcţioneze din plin. Schimbările nu sunt nici simple şi nici atât de rapide pe cât ne-am dori şi pe cât am avea nevoie. Noua organigramă, bazată pe funcţionalitate, este un pas critic pentru a trece de la poziţia destul de pasivă de astăzi, de simplu controlor al pieţelor, la una activă, de dezvoltator al pieţei financiare non-bancare’, a declarat preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, după aprobarea noii organigrame.

 

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...