Numărul mediu de pensionari a scăzut cu 18.000 în primul trimestru al anului faţă de finalul lui 2013

Numărul mediu de pensionari a scăzut, în primul trimestru din acest an, cu 58.000 de persoane de faţă de acelaşi trimestru al anului precedent, şi cu 18.000 de persoane faţă de trimestrul patru din 2013, şi a ajuns la 5,37 milioane de pensionari, potrivit datelor transmise, vineri, AGERPRES, de Institutul Naţional de Statistică.
Economica.net - vin, 13 iun. 2014, 08:39
Numărul mediu de pensionari a scăzut cu 18.000 în primul trimestru al anului faţă de finalul lui 2013

În aceeaşi perioadă, pensia medie lunară a fost de 844 de lei, mai mare cu 6,2% faţă de acelaşi trimestru al anului precedent şi cu 4,1% faţă de ultimul trimestru din 2013, se mai arată în comunicatul INS.

‘Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 87,1% în totalul celor de asigurări sociale’, se precizează în comunicat.

Potrivit INS, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 845 lei în trimestrul I 2014, cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 350 de lei (678 lei în judeţul Giurgiu faţă de 1068 lei în Municipiul Bucureşti).

‘Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (72,9%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,1%’, se subliniază în comunicat. Ca şi valoare, pensiile variază între 465 de lei pensia de urmaş şi 1.060 de lei pensia anticipată.

‘Indicele pensiei medii reale pentru primul trimestru din acest an, faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale şi indicele preţurilor de consum a fost de 102,3%’, se mai arată în comunicatul INS.

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual – indemnizaţie socială), în trimestrul I din 2014, a fost de 482.200 de persoane, din care 359.800 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 77% din totalul pensionarilor din această categorie, 122.400 de persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 23,% din totalul acestora, mai reiese din datele INS.

Te-ar mai putea interesa și
Trump ameninţă China cu tarife vamale de 50% dacă oferă ajutor militar Iranului
Trump ameninţă China cu tarife vamale de 50% dacă oferă ajutor militar Iranului
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat duminică China, unul dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite, cu tarife vamale de 50% dacă Beijingul va oferi ajutor militar......
Iranul anunţă 3.375 de morţi de la începutul războiului lansat de Israel şi Statele Unite
Iranul anunţă 3.375 de morţi de la începutul războiului lansat de Israel şi Statele Unite
Organizaţia de Medicină Legală din Iran a raportat duminică că a identificat 3.375 de persoane ucise de la începutul ...
Alegeri legislative în Ungaria: Liderul opoziţiei Peter Magyar se declară „prudent optimist” în ceea ce priveşte victoria sa
Alegeri legislative în Ungaria: Liderul opoziţiei Peter Magyar se declară „prudent optimist” în ceea ce priveşte ...
Liderul opoziţiei din Ungaria, Peter Magyar, a declarat duminică seara că este "prudent optimist" în ceea ce priveşte ...
Presiuni pentru adevărata Uniune Europeană. Piață comună de investiții, economisiri, infrastructură, energie- vicepreședinte ING
Presiuni pentru adevărata Uniune Europeană. Piață comună de investiții, economisiri, infrastructură, energie- vicepreședinte ...
Vicepreședintele ING Bank, Florin Ilie, este de părere că, pe termen scurt, din partea Uniunii Europene vor exista trei ...