Numărul persoanelor fizice cu restanţe la bănci şi IFN-uri a crescut la 648.873, în ianuarie

Numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a crescut cu 13.029, la 648.873 în ianuarie, faţă de nivelul din decembrie, fiind a treia lună consecutivă de creştere, se arată în datele Băncii Naţionale a României.
Economica.net - mie, 08 mart. 2017, 16:11
Numărul persoanelor fizice cu restanţe la bănci şi IFN-uri a crescut la 648.873, în ianuarie

În ceea ce priveşte valoarea restanţelor, acestea se ridicau, în ianuarie, la 8,08 miliarde lei, în creştere cu 1% comparativ cu luna anterioară, din care peste 3 miliarde lei erau în moneda naţională, 3,45 miliarde lei echivalent în euro, 1,58 miliarde lei echivalent în alte valute şi 45,5 milioane lei echivalent în dolari.

În funcţie de categoria de întârziere, restanţele mai mari de 90 de zile reprezentau peste 4,5 miliarde lei. De asemenea, statistica BNR relevă faptul că existau restanţe de 62,9 milioane lei, cu o întârziere de 61 – 90 de zile, respectiv de 38,7 milioane lei, între 31- 60 de zile.

Valoarea totală a creditelor scoase în afara bilanţului depăşea 1,5 miliarde lei, iar 1,97 miliarde lei – la colectare.

Te-ar mai putea interesa și
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România care deține companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, a investit......
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Visual Fan, prin divizia sa Allview Energy, anunță semnarea oficială a două contracte strategice pentru dezvoltarea proiectului ...
O nouă viaţă pentru minerii din Polonia – Din bezna subteranului, la înălţime, pe turbinele eoliene (reportaj AFP)
O nouă viaţă pentru minerii din Polonia – Din bezna subteranului, la înălţime, pe turbinele eoliene (reportaj AFP)
Din vârful unei turbine eoliene înalte de aproape 100 de metri, minerul polonez Grzegorz Witek priveşte departe spre galeriile ...
Cum va fi vremea în weekend, ce se întâmplă săptămâna viitoare şi în următoarele patru săptămâni – prognoză oficială ANM pentru Bucureşti şi restul ţării
Cum va fi vremea în weekend, ce se întâmplă săptămâna viitoare şi în următoarele patru săptămâni – prognoză ...
Prognoza meteo ANM pentru vineri, sâmbătă şi duminică, cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, perioada ...