Numărul românilor care trăiesc în Germania a crescut cu 30,4% în 2013

Numărul străinilor care trăiesc în Germania a atins un nivel record anul trecut, 7,6 milioane de persoane dintr-o populaţie totală de 80,5 milioane de locuitori, iar românii au înregistrat cea mai mare creştere procentuală (30,4%), arată cifrele publicate vineri de Oficiul federal de statistică (Destatis), transmite AFP.
Economica.net - vin, 07 mart. 2014, 10:41
Numărul românilor care trăiesc în Germania a crescut cu 30,4% în 2013

Destatis precizează că numărul străinilor care trăiesc în Germania a crescut anul trecut cu 419.900 de persoane, sau 5,8%, atingând cel mai ridicat nivel de la debutul colectării datelor statice cu privire la acest indicator în 1967.

Cea mai mare parte a noilor veniţi (316.09 persoane) sunt din Uniunea Europeană, în special din Polonia şi Ungaria. Creşterile procentuale cele mai mari au fost înregistrate însă în cazul celor proveniţi din România (30,4%) şi Bulgaria (23,6%), chiar dacă în valoare absolută contingentele din cele două ţări sunt limitate. De exemplu, în cazul românilor, un număr de 62.372 persoane erau înregistrate la sfârşitul anului 2013 în registrul central al străinilor din Germania (AZR), faţă de 45.804 persoane la finele lui 2012.

A crescut însă şi numărul imigranţilor din ţările Europei de Sud afectate de criză, cu o creştere de 13% a numărului spaniolilor, cu 6% a grecilor şi cu 4% a italienilor. Un număr de 63.719 de persoane provenite din cele trei ţări trăiau în 2013 în Germania, cu 6% mai mult decât în 2012.

Datele se referă la cei care nu au un paşaport german. Pe lângă sosiri şi plecări, datele iau în calcul naşterile şi decesele străinilor în Germania, în timp ce persoanele naturalizate sunt scoase din acest registru.

Te-ar mai putea interesa și
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. Efecte asupra prețurilor la pompă
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. ...
Costurile asigurărilor pentru navele care transportă petrol prin Marea Neagră au crescut spectaculos, de la aproximativ 200.000 de dolari la 2,5 milioane de dolari per navă în ultimele luni,......
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Cuba a anunţat luni o reformă a sectorului său de petrol şi gaze, autorizând concesiunile pentru investitorii străini ...
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Nava de mărfuri generale "Chelsea 3", sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ ...
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, ...