Numărul românilor restanţieri la bănci, la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani şi nouă luni

Numărul persoanelor fizice cu restanţe de peste 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare (IFN) a crescut în martie cu 10.656 faţă de luna precedentă, până la 725.955, nivel-record din iunie 2013, potrivit datelor Biroului de Credit, publicate vineri.
Economica.net - vin, 06 mai 2016, 12:15
Numărul românilor restanţieri la bănci, la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani şi nouă luni

În februarie, numărul de restanţieri era de 715.299.

Un număr al restanţierilor la bănci şi IFN-uri atât de ridicat nu a mai fost înregistrat din iunie 2013, când 740.180 de persoane erau înregistrate cu rate neplătite la timp, potrivit seriilor de date publicate de Banca Naţională a României (BNR), consultate de News.ro.

Martie a fost a treia lună la rând în care numărul restanţierilor a crescut.

Valoarea sumelor restante a urcat în martie la 11,43 miliarde lei (2,55 miliarde euro), nivel maxim al ultimelor nouă luni, de la 11,37 miliarde lei în februarie.

Din totalul sumelor restante, cele la creditele în euro au cea mai mare valoare, de 4,8 miliarde lei, urmate de restanţele la împrumuturile în lei (4,46 miliarde lei) şi la cele la creditele în franci elveţieni (2,12 miliarde lei).

Restanţele cele mai mari au o întârziere de peste 90 de zile, cu o valoare totală de 7,7 miliarde lei. Restanţe în valoare de 2,1 miliarde de lei sunt aferente unor credite aflate în fază de colectare.

În martie, la Biroul de Credit au raportat informaţii 31 de bănci şi 25 de IFN-uri. Pe lista entităţilor care raportează date s-a adăugat o instituţie financiară nebancară faţă de luna februarie.

Te-ar mai putea interesa și
Regulamentul intern al societății comerciale: documentul care poate reduce riscurile de litigii de muncă, sancțiuni și concedieri contestate – avocați
Regulamentul intern al societății comerciale: documentul care poate reduce riscurile de litigii de muncă, sancțiuni și ...
Pentru angajatori, prevenirea litigiilor de muncă începe cu existența unei documentații interne clare, complete și actualizate, regulamentul intern având un rol esențial în stabilirea......
Castraveți la 11 lei kg, în piață. Topul celor mai scumpe localități din România unde să faci piața
Castraveți la 11 lei kg, în piață. Topul celor mai scumpe localități din România unde să faci piața
Majoritatea legumelor și fructelor de sezon vândute în piețe s-au ieftinit în iunie față de mai, însă sunt și orașe ...
Prețul cărnii de porc a crescut la nivelul maxim al anului 2026 în România
Prețul cărnii de porc a crescut la nivelul maxim al anului 2026 în România
Prețul cărnii de porc la producător și-a mai revenit după luni bune în care a stat sub costurile fermierilor, dar rămâne ...
1,5 milioane de autoturisme chinezești vor fi asamblate în Europa. Spania și Ungaria devin cele mai mari baze de producție pentru constructorii auto chinezi
1,5 milioane de autoturisme chinezești vor fi asamblate în Europa. Spania și Ungaria devin cele mai mari baze de producție ...
Producătorii auto chinezi își extind rapid capacitățile industriale din Europa, iar producția anuală a mărcilor chineze ...